main logo
1372

Guvernul a aprobat pachetul de hotărâri pentru pensionari: 3 proiecte

Cabinetul de miniștri a aprobat unanim miercuri, 8 septembrie curent, trei proiecte de hotărâri care vizează pensionarii și beneficiarii de alocații sociale din Republica Moldova.

Guvernul a aprobat pachetul de hotărâri pentru pensionari: 3 proiecteFoto: realitatea.md

Prim-ministra Natalia Gavrilița a făcut o precizare în debutul ședinței Guvernului, explicând încă o dată despre inflație, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

„Stimați colegi, noi azi aprobăm un pachet de hotărâri care va duce la creșterea de pensii și alocații. Trebuie să facem anumite clarificări, în contextul anumitor informații din mass-media vădit manipulatorii, că ajustarea pensiei la inflație ține de indexarea pe care o vom face, la fel în luna octombrie, de 3,86%. Creșterea pensiilor e alt lucru pe care-l facem și care va duce la o putere reală de cumpărare”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a prezentat proiectul de lege cu privire la indexarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat; cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii privind sistemul public de pensii, dar și pentru modificarea anexei nr. 5 la Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor.

Știri.md reamintește că pe data de 6 septembrie, premierul Natalia Gavrilița, ministrul Muncii, Marcel Spatari, și deputatul Dan Perciun anunță despre cea mai mare creștere de pensii din istoria țării.

Astfel, conform acestui proiect, toți cei cu stagiu de muncă complet, de la 1 octombrie, vor primi o pensie de cel puțin 2.000 de lei. Totodată, va crește și pensia celor cu un stagiu incomplet de cotizare cu 398 de lei.

Potrivit lui Gavrilița, creșterea pensiilor vine în același timp cu indexarea, întrucât, de la 1 octombrie, pensiile urmează a fi indexate cu 3,86%.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării