main logo
3857

Guvernul a aprobat anularea examenelor de BAC. Cum va fi calculată media

Guvernul a aprobat și va remite Parlamentului proiectul prin care examenele naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general, sesiunea 2020, sunt anulate.

Guvernul a aprobat anularea Bacalaureatului în acest anFoto: știri.md

Potrivit autorităților, decizia este influențată de situația epidemiologică ca urmare a răspândirii infecției COVID-19, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Ministrul educației, culturii și cercetării, Igor Șarov, a declarat că proiectul stabilește eliberarea certificatului de studii gimnaziale pentru elevii care finalizează în acest an clasa a IX-a cu medii anuale la disciplinele școlare și calcularea notelor pentru probele de examen în baza notelor obținute pe parcursul claselor a VII-IX-a. Notele pentru probele de examen reprezintă media aritmetică, cu rotunjire până la întreg, a mediilor anuale, obținute de elevi pe parcursul claselor VII-IX, la disciplinele respective.

De asemenea, va fi eliberată diploma de bacalaureat, care conferă dreptul de admitere în învățământul superior şi în învățământul profesional tehnic postsecundar nonterțiar, pentru elevii care s-au înscris, în termenele stabilite, pentru a susține examenul în sesiunea 2020 și finalizează în acest an clasa a XII-a de liceu sau programa de liceu în instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „cinci”. La fel, este vorba despre calcularea notelor pentru probele de examen de bacalaureat în baza notelor obținute pe parcursul claselor de liceu (anilor de studii I-III – în învățământul profesional tehnic postsecundar).

Notele pentru probele de examen reprezentă media aritmetică, cu rotunjire până la întreg, a mediilor anuale, obținute de elevi pe parcursul claselor X-XII (anilor de studii I-III în învățământul profesional tehnic postsecundar) la disciplinele respective.

Ministrul a mai spus că diploma de bacalaureat va avea aceeași valoare juridică pentru instituțiile de învățământ superior din țară și peste hotarele republicii, odată cu aprobarea de către Parlament a proiectului respectiv.

Citește și: Ministru: Bacalaureatul din acest an ar putea fi anulat în R. Moldova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării