main logo
1814

Grupul de lucru pentru promovarea economiei verzi și ESG, relansat

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), în parteneriat cu Ministerul Mediului, a organizat astăzi, 11 iulie, cea de-a doua ședință din acest an a Grupului de lucru interministerial pentru promovarea economiei verzi, economiei circulare și ESG (dezvoltare socială, de mediu și guvernanță).

Grupul de lucru pentru promovarea economiei verzi și ESG, relansatFoto: MDED

Scopul principal al ședinței a fost consolidarea cooperării interinstituționale și promovarea tranziției verzi, prin prezentarea rezultatelor obținute în anul 2024, identificarea priorităților pentru anul 2025 și consolidarea contribuției partenerilor implicați la Programul Național de Aderare (PNA), transmite Știri.md.

Prezentă la eveniment, Natalia Selevestru, secretar de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării a subliniat importanța colaborării între instituțiile guvernamentale, partenerii de dezvoltare și societatea civilă pentru promovarea unei economii durabile și moderne: „În contextul integrării europene, accelerarea tranziției verzi devine nu doar o obligație asumată, ci și o oportunitate strategică pentru dezvoltare durabilă și competitivitate economică. În acest sens, platforma interministerială de lucru joacă un rol cheie, fiind un exemplu concret de guvernanță colaborativă, care contribuie la menținerea coerenței politicilor publice, evitarea suprapunerilor și valorificarea sinergiilor dintre proiecte.”

Totodată, pe parcursul ședinței au fost prezentate:

  • Progresul în promovarea obiectivelor Pactului Verde European în Republica Moldova;
  • Rezultatele Programului Național de Promovare a Antreprenoriatului și Creșterii Competitivității;
  • Prioritățile pentru anul 2025 în domeniul economiei verzi și circulare.

În încheiere, copreședinții Grupului de lucru au prezentat concluziile ședinței și au reiterat angajamentul autorităților pentru continuarea implementării politicilor în domeniul economiei verzi, circulare și ESG, în contextul integrării europene a Republicii Moldova.

Următoarea ședință a Grupului de lucru este planificată preliminar pentru luna octombrie 2025.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării