Grosu, despre lecțiile online: Sunt metode pentru a nu ne crea nouă probleme
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că trecerea la învățământul online este o soluție potrivită în contextul condițiilor meteo dificile, menționând că această metodă permite reducerea riscurilor pentru copii și lasă autoritățile să gestioneze situația din teren.
Imagine simbolDeclarațiile au fost făcute în contextul problemelor provocate de ghețuș și al recomandărilor autorităților privind limitarea deplasărilor, transmite Știri.md.
„Mi-am telefonat rudele. Văd soluții foarte bune: distance learning. Am întrebat ce fac nepoții. Nepoții făceau lecții la distanță. Foarte bine. Sunt metode pentru a nu ne crea nouă probleme și a lăsa instituțiile să-și facă treaba”, a spus Igor Grosu.
Între timp, Ministerul Educației și Cercetării a recomandat în mod repetat instituțiilor de învățământ ca activitățile didactice să se desfășoare online, în contextul condițiilor meteorologice dificile și al măsurilor dispuse la nivel național de Centrul Național de Management al Crizelor.
Pentru școlile unde procesul educațional poate fi organizat cu prezență fizică, MEC a sugerat ca orele să înceapă la ora 09:00, pentru a reduce riscurile legate de deplasarea elevilor și profesorilor în condiții de drum dificile. Totodată, direcțiile de educație și instituțiile de învățământ sunt îndemnate să evalueze zilnic situația și să ia decizii care să asigure siguranța copiilor și a personalului.
Anterior, primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că școlile din municipiul Chișinău vor continua să activeze în regim online până la sfârșitul săptămânii.
De asemenea, și elevii din regiunea transnistreană vor învăța de la distanță în această perioadă, decizia fiind anunțată de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.