main logo
693

Grosu, despre alegerile din România: Democrația a învins. Felicitări!

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, spune că alegerile prezidențiale din România au determinat viitorul european comun al cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. „Am dat dovadă că ne pasă de viitorul nostru comun, că vrem să fim de partea democrației, a păcii, a lumii libere”, a declarat Grosu la începutul ședinței plenare.

Grosu, despre alegerile din România: Democrația a învins. Felicitări!Igor Grosu/Foto: Ipn.md

Potrivit președintelui Legislativului de la Chișinău, moldovenii știu foarte bine cum e să fii mereu șantajat de un stat agresor, cum este să rămâi fără lumină și căldură în plină iarnă, cum propaganda încearcă zi de zi, ani la rând, să învrăjbească oamenii, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„De aceea, mă bucur că, în ciuda acestui amestec fără precedent, am izbutit. Democrația a învins. Felicitări!”, a mai spus Igor Grosu.

În turul doi al alegerilor prezidențiale din România, Nicușor Dan a ieșit învingător cu un scor de 53,60%. În Republica Moldova, acesta a fost susținut de 88% din votanți.

În total, la cele 64 de secții deschise în Moldova au votat peste 158.000 de alegători cu cetățenie română, înregistrându-se o prezență-record.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării