main logo
4881

Gropi ilegale și camioane cu sol fertil neautorizat, găsite la Anenii Noi

Doi șoferi care transportau sol fertil fără a deține documentația permisivă necesară au fost sancționați cu câte 5.000 de lei.

Gropi ilegale și camioane cu sol neautorizat, găsite la Anenii NoiFoto: IPM

„În apropierea intersecției dintre traseul Chișinău-Bender și satul Puhoi, au fost oprite două camioane de tip „ZIL”, care transportau sol fertil fără a deține documentația permisivă necesară. Șoferii celor două autovehicule au declarat că se deplasau către municipiul Chișinău, în zona străzii Calea Basarabiei, cu intenția de a comercializa solul respectiv – o acțiune ilegală”, au precizat inspectorii de mediu, transmite Știri.md.

Așadar, oamenii legii au întocmit procese-verbale cu privire la contravenție, iar fiecare conducător auto a fost sancționat cu o amendă în valoare de 5.000 de lei.

În plus, sub supravegherea strictă a echipelor de control, solul a fost returnat în gropile din care fusese extras, în zona Botnărești, pentru a contribui la refacerea integrității terenurilor afectate.

În acest context, Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește cetățenilor că extragerea, transportul și comercializarea solului fertil fără autorizație reprezintă o încălcare gravă a legislației de mediu și afectează echilibrul ecologic și productivitatea agricolă a terenurilor.

În cadrul raziilor recente desfășurate în extravilanul localităților Botnărești și Chirca, precum și pe traseul Chișinău-Bender, în perimetrul comunei Chetrosu și al localității Albinița, raionul Anenii Noi, inspectorii de mediu au identificat peste zece gropi formate în urma extragerii ilegale a stratului de sol fertil, cel mai probabil realizate de persoane încă neidentificate. 

„Astfel de practici dăunează grav calității terenurilor agricole și contravin prevederilor Codului funciar al Republicii Moldova”, au menționat specialiștii.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării