main logo
678

Grigore Novac: La nivel local, PSRM negociază doar cu Blocul ACUM

Consilierii din Partidul Socialiștilor (PSRM), care au obținut un procentaj mare în consiliile regionale și locale, negociază crearea majorităților doar cu cei din Blocul ACUM, spune deputatul PSRM, Grigore Novac.

Grigore Novac: La nivel local, PSRM negociază doar cu Blocul ACUMFoto: sputnik.md

„În multe raioane, inițiatorii discuțiilor sunt cei din Blocul ACUM. Ei se orientează la nivel de țară ce se întâmplă și fac acest lucru și la nivel de raion”, a spus deputatul în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” cu Mariana Rață de la TV8, transmite Știri.md

Referitor la funcțiile de președinți de raioane, Novac spune că socialiștii sunt gata să cedeze multe dintre funcții potențialilor parteneri din bloc: „Pentru a demonstra că suntem pozitiv intenționați, noi suntem gata să cedăm chiar și acolo unde putem să luăm, spre exemplu, la Criuleni”, a spus socialistul. Totuși, acesta susține că nicăieri nu au fost create deocamdată coaliții locale.

„Noi nu avem deocamdată majorități și acolo unde oamenii au ajuns în consilii, ei au venit să muncească, nu stă nimeni mobilă. Țara este într-o situație destul de precară, noi suntem cel mai sărac stat din Europa (…). Acolo unde noi nu avem majoritate, facem analiză în jur, stânga, dreapta. Noi știm cu siguranță că nu vom face coaliție cu PD-ul (Partidul Democrat) și Partidul Șor”, a spus la rândul său deputatul Vladimir Bolea din Blocul ACUM, fracțiunea PAS.

Coalițiile majoritare la nivel local vor putea fi create abia după validarea de către organele electorale a mandatelor de consilieri.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării