Grigore Manoli, în lacrimi: Mi-au distrus harbujii, ce le spun acum copiilor
Activistul și omul de afaceri Grigore Manoli s-a întristat până la lacrimi, după ce a văzut că persoane necunoscute i-au distrus toți pepenii verzi din harbuzăria pe care o îngrijise împreună cu copiii săi. „200.000 de lei dau celui care îmi spune cine și-a bătut joc de harbujii mei”, a spus activistul, într-un clip video postat pe rețele.

Supărat și înfuriat, Grigore Manole a venit cu o reacție pe online când a văzut că toți pepenii verzi i-au fost distruși, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.
„Nu-i problema că nu-mi permit harbuji să-mi cumpăr, dar au fost pentru copii. Special am venit singur să văd dacă sunt copți, ca să-i aduc înapoi să-i culegem împreună. Nu știu ce să le spun lor acum.
Dau 100.000 de lei, nu, 200.000, garantez cu ce am mai sfânt, celui care cunoaște cine a venit și și-a bătut joc de munca la copiii mei
Eu nu m-am gândit să îi vând. Tot au fărâmat. Cine trebuie să fii în viața asta, mai ales când ați văzut cum prășeau copiii aici? Dobitocilor! Animalor! Toți harbujii mi i-au încolțit, i-au rupt grămadă, s-a împiedicat dobitocul pe aici.
200 de mii de lei dau celui care îmi spune cine și-a bătut joc de harbujii mei”, a spus Grigore Manoli.
„Am venit să-mi văd roada și sunt plin de bucurie că mama mi-a dat educație, să nu-mi bat joc de munca altora, să nu fiu prost. Toți harbujii mari, unul ca unul, sunt distruși. Animalule, să-ți dea Dumnezeu sănătate”, a mai adăugat activistul.
„O față tristă și 3 harbuji mi-au rămas din toată munca mea! Mulțumesc, animalule! Doar om nu poți fi”, a conchis Grigore Manoli.