Greva continuă. Avocații, către Maia Sandu: Libertatea nu se negociază
În a zecea zi de grevă, avocații din R. Moldova s-au întrunit pe 25 iulie, la Chișinău, într-un congres extraordinar pentru a decide cum vor continua protestul împotriva modificărilor la Legea avocaturii. Principalul apel al breslei este către președintele R. Moldova, Maia Sandu, căreia i se cere să nu promulge legea adoptată recent de Parlament, considerată de protestatari o amenințare la adresa independenței profesiei.

Procesul de votare în cadrul congresului se desfășoară electronic și se va încheia pe 28 iulie, întrucât mai mulți avocați sunt în concediu și nu pot participa fizic. Drept urmare, greva anunțată inițial până pe 25 iulie a fost prelungită automat până la sfârșitul congresului, transmite Știri.md cu referire la europalibera.org.
Mai mulți avocați prezenți la congres au criticat modificările prin care Ministerul Justiției va putea delega câte trei reprezentanți ai societății civile în comisiile de licențiere și de etică ale Uniunii Avocaților. De asemenea, contestă interdicția ca o persoană să poată deține două mandate consecutive în funcții de conducere în cadrul Uniunii.
Președintele Uniunii Avocaților, Dorin Popescu, a declarat la deschiderea congresului că protestul este „nu doar pentru a apăra avocații, dar și justițiabilii”.
„Libertatea profesiei de avocat nu se negociază”, a spus el, acuzând că proiectul de lege nu a fost consultat cu Uniunea și a fost ținut „în secret” până în ultima ședință a Parlamentului, unde a fost adoptat în regim de urgență.
La rândul său, decanul Baroului Chișinău, Alexandru Țurcan, a calificat modificările drept „un atac planificat asupra profesiei”, având ca scop înlocuirea membrilor actuali ai organelor de autoadministrare, considerați „incomozi și principiali”.
El a atras atenția că introducerea reprezentanților Ministerului Justiției va diminua independența profesiei și că nu există garanții că numărul acestora nu va crește ulterior. „Este o tentativă de preluare ostilă, un atac raider profund antieuropean”, a spus Țurcan.
Deși majoritatea avocaților prezenți au condamnat modificările legislative, opiniile despre forma protestului au fost împărțite. Unii susțin continuarea grevei generale, inclusiv prin neparticiparea la ședințele de judecată. Alții, însă, consideră necesar ca avocații să facă excepții în cazuri sensibile, precum aplicarea arestului, violența domestică sau cauze în care sunt implicați minori.
Președintele Uniunii Avocaților, Dorin Popescu, a declarat că greva se va încheia doar în cazul în care legea va fi respinsă de șefa statului. În caz contrar, Alexandru Țurcan a anunțat că avocații vor contesta legea și vor boicota alegerile pentru organele de conducere ale Uniunii. Totodată, acesta a sugerat că breasla trebuie să folosească această criză pentru reforme interne, inclusiv actualizarea codului deontologic și a procedurilor disciplinare.
Președinția nu a comentat deocamdată revendicările avocaților.
Reamintim că, începând cu 15 iulie, avocații din Republica Moldova se află în grevă generală, după ce Parlamentul a adoptat modificări la Legea cu privire la avocatură fără consultarea profesiei. Printre cele mai contestate prevederi se numără:
- interzicerea perceperii taxelor pentru examinarea plângerilor adresate Comisiei pentru etică și disciplină;
- modificarea componenței Comisiilor Uniunii prin desemnarea unor membri de către Ministerul Justiției;
- limitarea mandatului membrilor Consiliului UAM la o singură perioadă;
- interzicerea candidaturii în comisii a avocaților care au făcut parte, în ultimii trei ani, din vreo Comisie sau din Consiliul Uniunii.