Greșeala unui bărbat din Moldova care și-a vândut compania
O femeie și-a dat în judecată soțul și două companii, solicitând anularea unui contract de vânzare-cumpărare a părții sociale deținute de soțul său într-o firmă, pe motiv că nu a fost înștiințată de soț și nu i s-a cerut acordul scris pentru încheierea unei astfel de tranzacții.
Femeia a indicat că soțul i-a spus că a vândut cota sa de 50% din companie, după încheierea tranzacției, transmite Știri.md cu referire la Bizlaw.md.
Aceasta a mai invocat că fără să știe și contrar intereselor familiei la general, şi în particular a intereselor sale, a vândut un bun care valora 4.643.965 lei la preţul de doar 48.000 lei.
Instanța de fond a admis integral acțiunea și a declarat nul contractul de vânzare-cumpărare a părţii sociale în mărime de 50% din capitalul social al companiei, cu repunerea părţilor în poziţia iniţială.
Totodată, soțul acționat în judecată și companiile implicate au fost obligați să achite în beneficiul femeii cheltuieli de judecată sub forma achitării taxei de stat în sumă de 1.440 lei.
Ulterior, reprezentanții companiei a cărei parte socială a fost vândută au declarat apel împotriva deciziei primei instanțe, invocând faptul că soţii au încheiat contractul neprofitabil în urma căruia s-a micşorat proprietatea comună în devălmăşie, iar acesta fapt nu dă dreptul să se ceară anularea actului juridic, atât timp cât a rămas neatinsă comunitatea bunurilor.
Apelanta a indicat că prima instanță nu a motivat cum a ajuns la conluzia că ”cealaltă parte a convenţiei a ştiut sau trebuia să fi ştiut că al doilea soţ este împotriva încheierii convenţiei respective” și unilateral şi părtinător a ignorat Codul familiei, care prevede că fiecare dintre soţi este în drept să încheie convenţii prin care să dispună de bunurile comune, cu excepţia bunurilor imobile, acordul celuilalt soţ fiind prezumat.
De asemenea, reprezentanții companiei au indicat că instanța a ignorat prevederile Codului civil, care acordă protecţia sporită dobânditorului de bună – credinţă, care dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil şi în cazul în care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui.
Curtea de Apel a ajuns la concluzia de respingere a apelului, stabilind că hotărârea primei instanţe este întemeiată şi legală. Magistrații au indicat că depunerile şi cotele de participaţie în capitalul social al societăţilor comerciale, care au fost construite, constituite, procurate sau făcute din contul mijloacelor comune, precum şi alte bunuri dobândite în timpul căsătoriei, chiar dacă sunt procurate sau depuse pe numele unuia dintre soţi sunt proprietate în devălmăşie a soţilor. Dreptul la proprietate în devălmăşie se extinde şi asupra soţului care nu a avut un venit propriu, fiind ocupat cu gospodăria casnică, cu educaţia copiilor sau din alte motive temeinice. Totodată, sunt proprietate în devălmășie a soţilor bunurile care au fost dobândite din ziua încheierii căsătoriei până în ziua încetării acesteia.
Instanța a stabilit că firmad vândută a fost înregistrată în timpul căsătoriei dintre reclamantă și pârât, iar aportul în capitalul social al societății în mărime de 4.643.965 lei de asemenea a fost vărsat în timpul căsătoriei, respectiv, mijloacele bănești în cauză reprezintă proprietate comună în devălmășie a celor doi soți.
În temeiul Codului familiei, convenția încheiată de unul dintre soți poate fi declarată nulă de către instanța judecătorească, la cererea celuilalt soț, dacă se va stabili că cealaltă parte a convenției a știut sau trebuia să fi știut că al doilea soț este împotriva încheierii convenției respective.
Magistrații au indicat că legea prevede în mod imperativ nulitatea convenției prin care se dispune de un bun comun în devălmășie, doar în privința bunurilor imobile încheiată fără acordul ambilor soți. Totodată, în privința bunurilor mobile, legiuitorul protejează interesele soțului, prin prisma nulității relative, solicitate de celălalt soț în cazul convențiilor prin care se micșorează ori se suprimă comunitatea de bunuri, situație în care instanța judecătorească trebuie să constate că, convenția a cărei nulitate se solicită micșorează ori suprimă, în defavoarea soțului devălmaș, valoarea proprietății de care s-a dispus.
În speță, prin convenția a cărei nulitate s-a solicitat (contractul de vânzare-cumpărare), soțul a vândut cota sa parte din capitalul social, proprietate comună în devălmășie, în valoare de 4.643.965 lei la preț doar de 48.000 lei, magistrații constatând cert valoarea suprimată a bunului mobil proprietate comună în devălmășie vândut fără acordul celuilalt soț, coproprietar devălmaș.
Judecătorii de la apel au mai indicat că argumentul apelantului precum că cumpărătorul este de bună-credință și drepturile lui sunt protejate prin lege este neîntemeiat, deoarece din moment ce legea prevede sancțiunea nulității pentru convenția care micșorează ori suprimă valoarea comunității de bunuri, având în vedere diferența considerabilă dintre valoarea părții vândute și prețul contractului, cumpărătorul urma să se asigure despre acordul celuilalt soț coproprietar devălmaș, la încheierea convenției prin care s-a dispus de un bun comun.
Instanța a respins argumentul că acest acord este prezumat în temeiul Codului civil, deoarece Codul familiei prevede dreptul celuilalt soț de a solicita instanței de judecată nulitatea actului prin care în mod evident i-au fost lezate interesele.
Prin urmare, instanța a menținut decizia primei instanțe de anulare a contractului de vânzare-cumpărarea a părții sociale din companie, cu repunerea părților în poziție inițială.
Decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs.