Accident în Chișinău: Un BMW a lovit o mașină de școală auto. Instructorul, la spital
Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 12:05, în municipiul Chișinău, la intersecția străzilor Alba Iulia și Ion Pelivan, fiind implicate mai multe mijloace de transport.
Colaj: Știri.mdPotrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă, oamenii legii au stabilit preliminar că un tânăr de 18 ani, aflat la volanul unui automobil de marca BMW, ar fi ieșit pe contra sens, în circumstanțe care urmează a fi stabilite, și s-a lovit de un automobil de marca Skoda destinat instruirii auto. La volanul acestuia se afla un cursant, însoțit de un instructor, transmite Știri.md.
În urma impactului, mașina de instruire a fost proiectată într-un automobil de marca Peugeot, care staționa la semafor.
Toate vehiculele implicate au fost grav avariate, iar instructorul din automobilul Skoda a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru investigații medicale.
Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.