main logo
7025

Grav accident la Cahul: Două persoane au murit și 3 copii au fost răniți

Două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite după ce două automobile s-au ciocnit frontal în satul Burlăceni din raionul Cahul, în această seară.

Grav accident la Cahul: Două persoane au murit și 3 copii au fost rănițiFoto: Poliția RM

Potrivit Poliției, din primele cercetări s-a stabilit că impactul s-a produs din cauza vitezei mari, între un Mercedes înmatriculat în alt stat și un Volkswagen. În urma coliziunii, cinci persoane din Volkswagen au rămas blocate în interior, transmite Știri.md.

La fața locului au intervenit echipaje ale poliției, ambulanței și salvatorilor pentru descarcerarea victimelor. 

Șoferul de 32 de ani și soția acestuia de 33 de ani, din Volkswagen, au decedat pe loc, iar cei trei copii ai cuplului, de 5, 7 și 10 ani, au fost preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

„Facem apel repetat către toți conducătorii auto să respecte limita de viteză și colegii din trafic”, îndeamnă Poliția.

Alte circumstanțe se stabilesc.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării