main logo
1804

Gospodinele, în febra pregătirilor: Coc Crăciunei și colaci

Pregătirile pentru una dintre cele mai importante sărbători creştine, Naşterea Domnului, încep cu coacerea crăciuneilor şi a colacilor pentru colindători. Gospodinele pun seara făina la cald, apoi se trezesc în zori, spun rugăciunea şi se apucă de frământat.

Gospodinele, în febra pregătirilor: Coc Crăciunei și colaciFoto: mamaplus.md

Anastasia Sainsus, de 74 de ani, din satul Răzeni, raionul Ialoveni, coace colaci pentru colindători, dar şi pentru cei 5 copii şi 12 nepoţi ai săi, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

"Pentru colindători pregătim şi hulubaşi, şi colăcei. Iată o să fac şi colăcei. Câţi copii am, atâţia colaci coc. Coc şi mai mulţi. Poţi merge la biserică în ziua de Crăciun şi să ridici la sănătate, că ai ajuns sănătos în ziua asta, când s-a născut Hristos", a spus gospodina.

Gospodina face şi crăciunei, fără de care nu poate trece sărbătoarea: "Crăciuneii se fac, poate, şi neîmpletiţi, dar mai frumos arată aşa, împletiţi. Crăciunelul se face pentru ziua Naşterii Domnului".

Femeia povesteşte că pentru a se rumeni bine colacii, focul în cuptor trebuie făcut cu lemne de salcâm, uscate din timp.

Deşi în fiecare an, de Crăciun, se umple ograda de copii care vin să o colinde, Anastasia este nostalgică după tinereţe.

"Da, înainte, chemam nănaşii în ziua de Crăciun. Chemam nănaşii la noi, apoi noi ne duceam la nănaşi, dacă avem fini, tot aşa. Ei ne chemau pe noi, apoi noi, a doua zi sau tot în ziua ceea, să mai stai la vorbă. Un an de zile a trecut, să mulţumeşti pentru asta", a povestit Anastasia Sainsus.

Femeile care nu au timp să împletească colacii, îi găsesc pe rafturile magazinelor:

"- Cumpărăm. - De ce cumpăraţi de la magazin? - Nu avem timp pentru... - Lenea. - De ce? - Lenea".

"Cumpăr. Totul Cumpăr. - De ce? - Nu vreau să spun asta la cameră chiar, dar nu sunt amatoare de copt. Prefer să le cumpăr, ele sunt frumoase, sunt gata, sunt gustoase".

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Crăciunul în 7 ianuarie. În ajun, colindătorii merg pe la casele oamenilor, pentru a vesti Naşterea Domnului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării