main logo
380

Gîscă: Numărul moldovenilor care emigrează, în scădere de mai mulți ani

Numărul moldovenilor care aleg să plece pentru totdeauna din țară este în scădere de câțiva ani, iar în 2017 a ajuns la un minimum istoric – 1 702 cetățeni au notificat autoritățile despre intenția de a se stabili permanent cu traiul peste hotare.

Gîscă: Numărul moldovenilor care emigrează, în scădere de mai mulți ani

Datele Agenției Servicii Publice (ASP) arată că 2017 este primul an de după 1995, când din Republica Moldova au plecat pentru totdeauna mai puțin de 2 000 de cetățeni, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Aceeași sursă, anunță că, în primele șase luni din 2018, au fost înregistrate 843 de cereri din partea celor care au decis să se mute cu traiul în alte state.

Cel mai mare număr de plecări a fost înregistrat în 2000, atunci când 9 128 de cetățeni au anunțat autoritățile despre emigrare și au îndeplinit toate formalitățile prevăzute de lege.

În următorii cinci ani, cifra a fost în scădere, iar din 2005 a început din nou să crească. Astfel, în 2007 cifra celor care au decis să emigreze a revenit aproape de indicatorii din 2000 – 9 005 oameni.

În perioada 2009-2015, peste două mii de moldoveni plecau anual din țară, iar în 2016 au fost înregistrate 2 634 de notificări de emigrare. Ulterior, numărul plecărilor s-a redus.

De menționat că, începând cu anul 1995, aproape 130 de mii de moldoveni au ales să plece pentru totdeauna din Republica Moldova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării