main logo
9553

Ghinionul unui șofer de Mercedes care voia să treacă vama fără rând

Unii se consideră mai „deosebiți” și vor să pară „șmecheri”. Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a anunțat că în această dimineață a primit un mesaj de la un cetățean, cu un video atașat.

Ghinionul unui șofer de Mercedes care voia să treacă vama fără rând

Acolo se vede clar cum șoferul unui automobil luxos de model Mercedes, aflându-se în Punctul de Trecere Palanca, mergea cu mare tupeu pe contrasens și a încercat să treacă frontiera fără rând, transmite Știri.md cu referire la moldova.org.

Rosian Vasiloi a intervenit personal, iar șoferul a fost scos de pe bandă și reîntors conform rândului. Angajatul Poliției de Frontieră, cu funcție de șef de tură din PTF Palanca, a fost pus la barieră pentru a monitoriza și dirija corect fluxul de călători și mijloace de transport.

Potrivit lui Vasiloi, situația însă nu a fost rezolvată la acel moment, întrucât șoferul, dar și pasagerul acestuia au rămas nemulțumiți și au continuat să prezinte insatisfacție față de polițiștii de frontieră.

„Cum își permit niște simpli ofițeri de frontieră să-i întoarcă înapoi, când ei au avut o înțelegere chiar cu „nacialnișii” (n.r - șefii) din Palanca, pentru a trece frontiera fără a sta în rând”.

Pe cazul dat a fost inițiată o anchetă de serviciu, dar a fost sesizat și șeful interimar al Serviciul Vamal al Republicii Moldova, astfel încât atât angajatul Poliţiei de Frontieră, cât și cel al Serviciului Vamal, cu care șoferul ar fi avut înțelegerea, să răspundă conform legii pentru așa acțiuni.

„Repet, nu pot înțelege și nici nu vreau să înțeleg impertinența la astfel de persoane, care nu realizează că în acel rând pot fi mame cu copii, persoane în etate sau cu probleme de sănătate, însă ele manifestă răbdare și înțelegere, și respectă toate regulile la traversarea frontierei de stat”, a declarat șeful Poliției de Frontieră.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării