main logo
2990

Gheorghiu, despre prestația Anastasiei Nichita: Este un rezultat istoric

Președintele Federației de Lupte din Republica Moldova, Ion Gheorghiu, a comentat prestația Anastasiei Nichita în finala olimpică. Compatrioata noastră a cedat în fața niponei Țugumi Sakurai și a obținut medalia de argint.

Gheorghiu, despre prestația Anastasiei Nichita: Este un rezultat istoricImagine simbol

„E o medalie istorică, un rezultat istoric, de care nu a mai avut parte Republica Moldova. Suntem foarte bucuroși. O felicităm cu această ocazie pe Anastasia, pe antrenorii ei și pe toți amatorii acestui sport. Evident, ne-am așteptat la un asemenea rezultat, Anastasia este comoara noastră, este „fata de aur” a luptelor din Republica Moldova, campioană mondială, multiplă campioană europeană. Ea a trecut prin foarte multe greutăți - traume, presiuni psihologice, dar Anastasia, în stil de mare campioană, a obținut acest rezultat absolut fabulos”, a spus Ion Gheorghiu, președintele Federației de Lupte din Republica Moldova, transmite Știri.md cu referire la Moldova1.md.

Gheorghiu a comentat pe scurt lupta din finală.

„Lupta din finală a fost una tactică. Sportiva din Japonia nu i-a permis Anastasiei să-și valoarifice abilitățile. A fost o luptă foarte închisă din partea japonezei. Anastasia Nichita a fost la a doua sa Olimpiadă, deci, cu siguranță, la a treia va lua medalia de aur.”

Știri.md amintește că Anastasia Nichita a devenit vicecampioană olimpică, după ce a luptat cu japoneza Tsugumi Sakurai, în finala categoriei de greutate de 57 de kg. Este primul argint al Moldovei după o pauză de 24 de ani.

Anastasia Nichita este o luptătoare moldoveancă de stil liber. Ea a câștigat medalia de aur în proba de 59 kg la Campionatul Mondial de Lupte din 2022, care a avut loc la Belgrad, Serbia. Ea este de trei ori medaliată cu aur în proba de 59 kg la Campionatele Europene de Lupte.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării