main logo
390

Gerul a pus stăpânire pe țară: Cinci cazuri de hipotermie

În perioada 23-29 ianuarie curent, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.390 de solicitări, inclusiv 2.242 în rândul copiilor.

Gerul a pus stăpânire pe țară: Cinci cazuri de hipotermie

De asemenea pe parcursul săptămânii trecute, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 3.791 de pacienți cu urgențe cardiovasculare, dintre care 52 cu sindrom coronarian acut, 2.584 cu boli respiratorii, 1.991 de persoane cu patologii neurologice, inclusiv 242 cu accidente vasculare cerebrale și 920 de pacienți cu traumatisme, transmite Știri.md. 

În perioada menționată, echipele AMU au fost solicitate la 35 de accidente rutiere, în urma cărora au avut de suferit 41 de persoane, dintre care șapte copii. Ulterior, 35 de pacienți cu diverse traume au fost transportați la spital pentru continuarea tratamentului specializat.

Totodată, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat 80 de solicitări pe motivul urgențelor infecțioase; 45 pe motivul intoxicațiilor, inclusiv 15 cu medicamente, 14 intoxicații cu monoxid și dioxid de carbon și opt cu alcool. La fel au fost înregistrate 41 de solicitări pe motivul urgențelor generate de agenți fizici, chimici și de mediu, și anume 19 combustii și cinci hipotermii.

Menționăm că, după acordarea asistenței medicale de urgență la etapa de prespital, la instituțiile medicale spitalicești din țară au fost transportați 5.452 de pacienți, dintre care 4.330 de maturi și 1.122 de copii.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării