main logo
455

Gamrețki neagă că ar cere restabilirea în funcție: Sunt aberații

Fostul șef al Direcției generale transport și căi de comunicații Igor Gamrețki infirmă spusele actualului primar interimar al Capitalei Ruslan Codreanu, precum că ar cere restabilirea în funcție.

Gamrețki neagă că ar cere restabilirea în funcție: Sunt aberațiiGamrețki neagă că ar cere restabilirea în funcție: Sunt aberații

„Sunt aberații, dar nu vreau mai mult să comentez. Eu nu solicit să fiu restabilit, deoarece nu am hotărârea de judecată. Eu cu domnul Codreanu nici nu am discutat niciodată pe această temă. Dumnealui spune că nu se ocupă de PR politic, dar, de fapt, în afară de PR politic aceasta nu este absolut nimic”, a spus Igor Gamrețki, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

Fostul șef al Direcției transport spune că litigiul său împotriva Primăriei Chișinău, privind restabilirea sa în funcția de director, a fost comasat cu cel al lui Adrian Boldurescu, un alt ex-șef al Direcției transport, demis în anul 2014. 

Recent magistrații de la Judecătoria Chișinău sediul Centru au dispus ca Boldurescu să fie repus în funcție și, respectiv, demersul avocaților lui Gamrețki a fost respins de instanță.

Acum, potrivit ex-directorului de la Transport, avocatul său va examina decizia instanței și va decide cum va proceda ulterior.

Igor Gamrețki a fost demis de Chirtoacă în anul 2017, înainte ca primarul să fie reținut în dosarul parcărilor cu plată, dosar în care fostul șef de la transport a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

În prezent, funcția de director interimar al Direcției generale transport și căi de comunicații este exercitată de Oleg Caraman.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării