Gaibu: Rata la Prima Casă va creşte din 1 iulie cu 4%, dar nu cu 5,35%
Rata indicativă a Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) la creditele ipotecare în cadrul programului de stat Prima Casă va creşte din 1 iulie cu 4%, dar nu cu 5,35%, cum era planificat anterior.
Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a spus acest lucru la postul TVR Moldova, transmite Știri.md cu referire la Infotag.
"Povara va scădea cu aproximativ un sfert. Rata trebuia să crească până la 5,35%. Am propus să ne limităm la 4 puncte procentuale pentru toţi beneficiarii", a spus ministrul.
Pentru a reduce în continuare "povara" sub formă de plăţi majorate, vor exista compensaţii suplimentare pentru anumite categorii de participanţi la program.
"Sunt în desfăşurare discuţii cu Ministerul Finanţelor, este vorba de fonduri bugetare care ar trebui prevăzute în acesta. Specialiştii ministerului vor vedea câte resurse pot fi alocate. Este clar că se va acorda prioritate familiilor mai vulnerabile, în special familiilor cu copii", a spus ministrul.
După cum a informat anterior Infotag, programul Prima Casă a fost lansat în Moldova în 2018. În acest timp, 8.005 familii au putut achiziţiona locuinţe graţie sprijinului statului, care garantează cu 50% băncilor restituirea creditelor ipotecare. În acest timp, în doar două contracte au survenit riscuri, iar statul a fost nevoit să plătească 180 de mii de lei.
Banca Naţională, care calculează rata indicativă la aceste credite, a majorat-o din 1 iulie de la 4,12% la 9,47%. Această rată nu include comisioanele de la băncile comerciale participante la programul Prima Casă - maib, Moldindconbank, Victoriabank, OTP Bank, Energbank şi Eximbank. Ţinând cont de comisionul acestora, rata la credite ar fi trebuit să crească până la 12,47%.