point Logo
main logo
main logo
2815

Frigiderele unui spital din Chișinău, pline de țesuturi umane: Nu are cine le înhuma

Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău se confruntă cu o situație fără precedent. De mai bine de un an, deșeurile anatomopatologice rezultate din intervenții chirurgicale nu mai sunt preluate pentru înhumare și sunt păstrate în frigidere, în așteptarea unei soluții legale.

Frigiderele unui spital din Chișinău, pline de țesuturi umane: Nu are cine le înhumaImagine simbol

Despre aceasta a relatat directorul IMSP Institutul de Medicină Urgentă, Diana Manea, în cadrul ședinței privind audieri publice cu privire la implementarea Legii nr. 209/2016 (deșeurile rezultate din activitatea medicală), organizate de Comisia pentru mediu, climă și tranziție verde, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Manea a declarat că problema a apărut în ianuarie 2025, când serviciul funerar din Chișinău a încetat să mai preia aceste tipuri de deșeuri.

„Din ianuarie 2025 până acum, noi am fost nevoiți să păstrăm aceste deșeuri anatomopatologice. Am suplimentat capacitățile de depozitare și am procurat frigidere pentru a face față situației”, a explicat Manea.

Potrivit acesteia, anterior exista un contract cu Complexul Servicii Funerare de Stat, iar deșeurile erau înhumate la Cimitirul „Doina” din Capitală. Ulterior însă, autoritățile municipale ar fi refuzat să mai accepte aceste proceduri, invocând lipsa spațiului disponibil.

Directorul instituției spune că au fost analizate și alte opțiuni, inclusiv colaborarea cu alți operatori sau identificarea unor cimitire alternative, însă cadrul legal nu permite ca aceste deșeuri să fie preluate de alți prestatori decât serviciile funerare din Chișinău.

„Au existat operatori economici dispuși să încheie contracte, dar legislația nu prevede această posibilitate. Așteptăm o soluție comună de la Ministerul Sănătății și Ministerul Mediului”, a precizat Manea.

Reprezentanții instituției avertizează că soluțiile actuale sunt temporare și insuficiente. „Nu putem cumpăra frigidere la infinit”, a punctat directorul, subliniind necesitatea unei intervenții urgente din partea autorităților.

În cadrul ședinței, atât deputații, cât reprezentanții instituțiilor medicale și ai Ministerului Sănătății au discutat despre necesitatea de a identifica soluții pentru această problemă.

realitatea.md
Publicitatea ta poate fi aici