Frauda de la BEM: Doi bărbați, la închisoare pentru spălare de bani
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat pe 20 iunie sentința într-un dosar de spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari, legat de un credit fraudulos contractat în 2011 de la Banca de Economii. Astfel, un beneficiar efectiv al unei companii a fost condamnat la cinci ani de închisoare, iar un administrator – la nouă ani de detenție.

Instanța a menținut arestul preventiv în cazul celui de-al doilea inculpat și a interzis acestuia, pentru o perioadă de cinci ani, exercitarea activităților în domeniul administrării bunurilor. Totodată, s-a dispus menținerea sechestrului pe bunurile primului inculpat până la executarea definitivă a pedepsei, transmite Știri.md.
De asemenea, judecătorii au admis și acțiunea civilă depusă de S.A. „Banca de Economii”, dispunând încasarea, în mod solidar, a sumei de 1.460.660 de lei din contul ambilor inculpați, cu titlu de prejudiciu material.
Potrivit Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție, inculpații ar fi obținut în anul 2011 un credit în valoare de 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii, în baza unui contract fictiv. Ulterior, circa 1,46 milioane de lei ar fi fost transferați către alte companii și retrași în numerar.
Cauza a fost disjunsă din dosarul penal principal în 2023 și a fost trimisă în judecată în februarie 2025. Deși inculpații au negat acuzațiile, instanța a apreciat probatoriul ca fiind concludent și a stabilit vinovăția acestora.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.