main logo
564

Frauda bancară: PG propune instituirea completelor de judecători

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, intervine cu inițiativa instituirii completelor de judecători specializați în examinarea dosarelor ce vizează „furtul miliardului” și a cauzelor conexe.

Frauda bancară: PG propune instituirea completelor de judecătoriFoto: știri.md

O sesizare în acest sens a fost înaintată Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției, care urmează să ia o decizie, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Inițiativa prevede crearea completelor la nivelul Judecătoriei municipiului Chişinău (sediile Ciocana și Buiucani) și Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, cu desemnarea judecătorilor specializați în soluționarea acestor categorii de dosare.

Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se menționează că implementarea respectivului proiect este dictat de necesitatea accelerării procedurii de examinare judecătorească a acestor categorii de dosare, care stau pe rolul instanțelor de mai bine de cinci ani.

În opinia procurorului general, o asemenea stare de lucruri este de actualitate mai ales acum, când Procuratura Anticorupție și PCCOCS au în gestiune, inclusiv în faze avansate de finalizare, mai multe cauze penale de corupție și conexe fenomenului, care sunt parte integrantă a dosarului penal, generic numit „furtul miliardului”.

Odată transmise în judecată, este imperativ ca ele să fie examinate competent și într-un ritm accelerat de către complete de judecători specializați, se spune în comunicatul emis de Procuratură.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării