main logo
3876

Franța va oferi ajutor la restaurarea patrimoniului cultural al Moldovei

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, a anunțat că țara sa va oferi sprijin pentru promovarea culturii și restaurarea patrimoniului cultural al Republicii Moldova. Oficialul francez a salutat difuzarea în țara noastră a postului de televiziune franco-german ARTE și a declarat disponibilitatea Franței de a contribui la reabilitarea a două clădiri emblematice din Chișinău – vila urbană Kligman și vila Herța.

Franța va oferi ajutor la restaurarea patrimoniului cultural al MoldoveiFoto: Ministerul Culturii

Astfel, la 24 august curent, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, și ambasadoarea Republicii Franceze la Chișinău, Dominique Waag, au semnat un Memorandum de înțelegere privind reabilitarea acestor monumente de patrimoniu, transmite Știri.md.

Documentul prevede consolidarea colaborării bilaterale în domeniul patrimoniului cultural, prin mobilizarea expertizei franceze și a resurselor naționale, europene și internaționale pentru restaurarea vilelor urbane ale lui Vladimir Herța și Moisei Kligman.

Semnatarii au reiterat importanța patrimoniului cultural ca element de identitate și coeziune socială, dar și ca punte de apropiere între Republica Moldova și Franța, în contextul aspirațiilor europene ale țării noastre.

Memorandumul stabilește mai multe direcții de acțiune: elaborarea unui raport preliminar de fezabilitate, realizat de experți francezi și moldoveni, care va include recomandări privind destinația complexului, sursele de finanțare posibile și mecanismele de guvernanță ale proiectului; constituirea unui comitet de pilotaj bilateral pentru coordonarea procesului de restaurare; valorificarea oportunităților de finanțare naționale, europene și internaționale, inclusiv prin implicarea Agenției Franceze de Dezvoltare; planificarea lucrărilor de restaurare în două etape: reabilitarea vilei urbane a lui Vladimir Herța, proprietate publică, cu deschidere parțială pentru public în 2027, și ulterior restaurarea vilei urbane a lui Moisei Kligman.

„Acest proiect reprezintă un pas important în cooperarea noastră culturală cu Franța și o dovadă a angajamentului comun de a proteja și valorifica patrimoniul arhitectural al Chișinăului. Reabilitarea complexului Herța și Kligman va reda comunității două clădiri istorice de referință și va contribui la integrarea patrimoniului în circuitul cultural european”, a declarat Sergiu Prodan.

Semnatarii au agreat ca raportul preliminar să fie prezentat celor doi șefi de stat în termen de șase luni, iar studiul complet de fezabilitate să fie finalizat până la sfârșitul anului 2026.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării