main logo
3402

Fostul șef al PA, Viorel Morari, plasat în arest pentru 20 de zile

Magistrații au admis parțial solicitarea procurorilor privind mandatul de arest pe numele lui Viorel Morari.

Fostul șef al PA, Viorel Morari, plasat în arest pentru 20 de zileFoto: jurnal.md

Astfel, următoarele 20 de zile fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari le va petrece în detenție, transmite Știri.md.   

Decizia a fost pronunțată acum câteva clipe.

Potrivit unor informații, procurorii au cerut 30 de zile de arest. 

Vineri, 10 ianuarie, Viorel Morari a fost reținut pentru 72 de ore. Procuratura Generală a emis un comunicat în care se spune că acesta este acuzat de abuz în serviciu și fals în acte publice.

Mai exact, în martie 2017, Viorel Morari ar fi primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care ar fi înregistrat-o contrar cerințelor legale, pornind un proces penal și falsificând în cauza penală mai multe acte procesuale. Asta pentru că ar fi vrut să-l protejeze pe fostul lider PDM, plecat din țară în luna iunie și anunțat în căutare internațională de autoritățile noastre.

Viorel Morari a fost reținut în ultima zi în care grupul de procurori, numit de Alexandru Stoianoglo să verifice procuraturile specializate, a făcut controale la Procuratura Anticorupție și la PCCOCS. Este pentru a doua oară când Viorel Morari este suspendat din funcție. 

Prima dată s-a întâmplat în luna mai anul trecut, când procuror general era Eduard Harunjen, iar numele lui Morari apăruse într-o scrisoare anonimă, în care se spunea despre o schemă de șantaj, de care era învinuit atunci milionarul Andrei Tranga.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării