Fostul secretar ALDE, condamnat: Adrian Culai și-a recunoscut vinovăția
Adrian Culai, fost secretar general al partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), a fost condamnat la patru ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, după ce a fost găsit vinovat de „acceptare cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat”. Sentința a fost pronunțată pe 25 iunie 2025 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Mai exact, în perioada iunie - august 2023, Adrian Culai ar fi acceptat suma de 452.700 de dolari americani (echivalentul a peste opt milioane de lei) de la un grup criminal organizat. Banii urmau să fie folosiți pentru consolidarea partidului ALDE, formațiune în care acesta a deținut funcția de secretar general, cu atribuții de gestionare a bugetului, începând cu 5 august 2023, transmite Știri.md cu referire la agora.md.
Dosarul penal a fost trimis în instanță pe 13 iunie curent și a fost examinat într-un termen scurt. În cadrul ședinței de judecată, inculpatul și-a recunoscut vinovăția și a solicitat examinarea cauzei în procedura specială – prin acordul de recunoaștere a vinovăției.
Prin urmare, instanța l-a recunoscut vinovat și l-a condamnat la patru ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, o amendă în valoare de 200.000 de lei, dar și interdicția de a exercita activități de organizare contabilă și financiară în partide politice pentru o perioadă de șapte ani.
Totodată, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea, stabilind o perioadă de probațiune de un an.
De asemenea, magistrații au decis trecerea în folosul statului, odată cu rămânerea definitivă a hotărârii, a sumei de 20.000 de dolari și a unui telefon mobil.
Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
De menționat că, în septembrie 2023, președintele partidului ALDE, Arina Spătaru, declara că a acționat în calitate de agent sub acoperire în cauzele penale care îi vizează pe Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi.
Ea afirma că a conlucrat cu Procuratura Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, contribuind la documentarea unei presupuse scheme de „cumpărare a politicienilor”.
Spătaru susține că s-a întâlnit cu Ilan Șor la vila acestuia din Israel, unde ar fi primit o pungă cu bani și un telefon mobil prin care urma să țină legătura cu politicianul fugar.
Ulterior, Ilan Șor a acuzat-o pe Arina Spătaru și pe secretarul general al formațiunii de la acea vreme, Adrian Culai, că i-ar fi sustras 1,45 milioane de dolari.