main logo
1711

Fostul ministru al Sănătății Andrei Gherman s-a stins din viață

Ex-ministrul Sănătății, Andrei Gherman, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani, în luna octombrie urma să împlinească 80 de ani.

Fostul ministru al Sănătății Andrei Gherman s-a stins din viață

Anunțul a fost făcut de către IMSP Institutul Oncologic, pe pagina de Facebook, transmite Știri.md.

Andrei Gherman s-a născut pe data de 4 octombrie 1941, în satul Dumeni, raionul Râşcani. A absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chişinău. 

După studii, în anii 1971-1972, a fost profesor de medicină. În perioada 1972-1975 a lucrat în calitate de medic ordinator, medic-şef adjunct la Dispensarul de dermatovenerologie. 

Între 1975 şi 1979 a fost şef-adjunct al Direcţiei cadre a Ministerului Sănătăţii. În perioadele 1979-1986 şi 1991-2001 a fost medic-şef al Dispensarului dermatovenerologic. 

În perioada 1986-1991 a fost şef al Direcţiei principale cadre, instituţii de învăţământ, dezvoltare socială şi relaţii externe a Ministerului Sănătăţii. În perioada 19 aprilie 2001 – 19 aprilie 2005 a fost ministru al Sănătăţii al Republicii Moldova.

”Fostului ministru moldovean al Sănătăţii i se datorează aplicarea sistemului de asigurări medicale obligatorii de asistență medicală. De la 1 noiembrie 2002, de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină au fost create agenţiile teritoriale.

A fost și va rămâne în memoria noastră persoana care s-a definit mereu prin bunătate, blândețe, cordialitate.

Adresăm sincere condoleanţe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și exprimăm prețuirea noastră pentru memoria sa.

Dumnezeu să-l așeze în loc special, de unde să ne vegheze pe noi, cei ce l-am prețuit!

Drum lin către îngeri! Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină”, se arată în mesajul foștilor colegi de breaslă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării