Fosta universitate din Taraclia devine filiala unei instituții bulgare
Fosta Universitate „Grigore Țambalac” din Taraclia va deveni filiala Universității „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria. Acordul care legiferează această schimbare va fi semnat duminică, 27 iulie, în prezența premierilor de la Chișinău și Sofia, Dorin Recean și Rossen Jeliazkov.

Evenimentul va avea loc la Taraclia, după o întrevedere a celor doi oficiali cu reprezentanții autorităților publice locale din acest raion locuit în proporție de aproape 80% de etnici bulgari, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Potrivit documentului, autoritățile de la Sofia vor sprijini universitatea prin burse, donații de carte și calculatoare, cât și prin delegarea profesorilor din Bulgaria pentru predarea unor module în limba bulgară.
Totodată, filiala de la Taraclia va fi finanțată din bugetul Universității „Angel Kanchev” din Bulgaria, iar Guvernul R. Moldova va da în folosință bunurile instituției.
Menționăm că premierul bulgar va ajunge la Chișinău în prima jumătate a zilei de 27 iulie, unde va fi întâmpinat de omologul său moldovean, Dorin Recean, la Casa Guvernului.
După o întrevedere tête-à-tête, precum și în format extins, cu membrii delegațiilor, prim-miniștrii Dorin Recean și Rossen Jeliazkov vor susține o conferință de presă comună.
Luni, 28 iulie, premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, va avea întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu șeful Legislativului, Igor Grosu.
Potrivit Guvernului, oficialii de la Chișinău și Sofia vor discuta agenda bilaterală, sprijinul Bulgariei pentru parcursul european al țării noastre și consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul educației.