stiri Logo
main logo
main logo
11901

Fosta soție a lui Filat, condamnată în Franța la închisoare. Va plăti și 150.000 de euro

O instanță din Franța a condamnat-o pe fosta soție a lui Vlad Filat la 18 luni de închisoare cu suspendare și la plata unei amenzi de 150.000 de euro, într-un dosar de spălare de bani, potrivit unei hotărâri judecătorești consultate de AFP.

Fosta soție a lui Filat, condamnată în Franța la închisoare. Va plăti și 150.000 euroImagine simbol

Totodată, instanța a decis ca aceasta să achite, în solidar cu Vlad Filat, suma de 10.000 de euro Republicii Moldova, cu titlu de daune morale, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

Cauza vizează achiziționarea, în perioada 2012–2014, a unor proprietăți imobiliare din Franța, inclusiv din regiunea Haute-Savoie, sud-estul țării. Potrivit instanței, bunurile ar fi fost cumpărate prin intermediul unor companii și al unui interpus, folosind fonduri provenite de la o companie canadiană care a obținut contractul Loteriei Naționale a Republicii Moldova în anul 2011.

Judecătorii francezi au reținut că fondurile utilizate ar proveni din fapte de corupție, iar tranzacțiile ar fi avut drept scop disimularea originii acestora. Instanța a dispus și confiscarea bunurilor imobiliare vizate de dosar.

În același dosar, Tribunalul corecțional din Paris l-a condamnat în lipsă, printr-o decizie din 8 decembrie, pe fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, la doi ani de închisoare și la plata unei amenzi de 100.000 de euro pentru spălare de bani. Pe numele acestuia a fost emis și un mandat de arestare, întrucât nu s-a prezentat la proces.

Instanța a apreciat că Vlad Filat ar fi spălat cu bună-știință bani proveniți din propria corupție în perioada în care conducea Guvernul Republicii Moldova, subliniind impactul negativ al acestor fapte asupra unei țări cu o economie fragilă. Totodată, judecătorii au făcut referire la contradicția dintre faptele reținute și valorile democratice promovate de partidul politic pe care acesta l-a condus.

Filat califică drept „motivată politic” decizia instanței franceze care l-a condamnat în lipsă la doi ani de închisoare pentru spălare de bani, susținând că hotărârea ar fi fost influențată din Republica Moldova și că a depus recurs împotriva sentinței.

agerpres.ro
Publicitatea ta poate fi aici