main logo
444

Fosta șefă a Inspectoratului Fiscal de Stat Sângerei, condamnată pentru corupție

Fosta șefă a Inspectoratului Fiscal de Stat Sângerei a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu suspendare pentru corupție.

Ex-șefă a Inspectoratului Fiscal de Stat Sângerei, condamnată

Femeia a fost găsită vinovată de pretindere, extorcare și primire a bunurilor de la reprezentanții unor agenți economici în schimbul asigurării că în privința acestora nu vor fi inițiate controale fiscale, transmite Știri.md.

În perioada lunilor august 2011- ianuarie 2014, fosta șefă a primit bunuri sub formă de mijloace financiare, loturi de marfă de larg consum și de materiale pentru construcție și seturi de cadouri cu bomboane pentru sărbătorile de iarnă.

La 3 martie, Judecătoria Bălți, sediul Sângerei, a găsit-o vinovată pe fosta șefă de comiterea infracțiunilor incriminate, fiindu-i stabilită prin cumul pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani cu amendă în mărime de 140.000 de lei și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 7 ani.

Sentința fiind contestată cu apel de către ambele părți, Curtea de Apel Bălți la 28.11.2018 i-a stabilit inculpatei 6 ani de închisoare cu executare cu amendă de 60.000 de lei și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani. 

Fiind absentă la pronunțarea deciziei, instanța a dispus executarea pedepsei închisorii din momentul reținerii acesteia.

Decizia instanței de apel a fost contestată de părți cu recurs la Curtea Supremă de Justiție. La 8 mai curent, magistrații au hotărât ca decizia să fie menținută.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării