Forța Fermierilor: Codul funciar permite străinilor să dețină terenuri
Asociația Forța Fermierilor solicită organizarea urgentă a dezbaterilor publice în privința proiectului noului Cod funciar.

„Proiectul în redacția publicată deschide ușa pentru companiile cu capital străin să dețină terenurile agricole în proprietate, lucru care a stârnit nemulțumiri enorme în primul rând la populația din zonele rurale”, susțin membrii Asociației, transmite Știri.md.
„În același timp, proiectul descrie foarte vag procedura de consolidare a terenurilor agricole, atât sub aspectul juridic, cât și pe plan tehnic. Nu sunt prevăzute anumite facilități pentru participanții în consolidare, chiar dacă procesul respectiv este foarte costisitor. Rămâne foarte mult loc pentru interpretarea anumitor acțiuni procedurale.
În acest context, ținând cont de importanța constituției funciare și interesul sporit al societății, organizația noastră consideră imperios necesar ca Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare să organizeze cât mai rapid ședința publică pe proiectul Codului funciar”, se mai arată în mesaj.