main logo
529

Forfotă mare prin livezile Moldovei: Fermierii termină recoltarea merelor

Forfotă mare prin livezile Moldovei, în plin sezon de recoltare a merelor. Muncitorii lucrează de cu zori şi adună cu grijă roada, care este una destul de bogată în acest an.

Forfotă mare în livezile din țară: Fermierii termină recoltarea merelorFoto: Publika.md

În prezent se culeg ultimele mere de toamnă, printre ele şi soiurile Granny Smith, Fuji, care sunt relativ noi pentru ţara noastră. Fermierii spun că aceste soiuri se vând foarte bine pe orice piaţă, iar preţul de vânzare este unul destul de bun, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

Culesul e în toi şi într-o livadă de mere modernă, dotată cu plasă antigrindină şi sistem de irigare, amplasată pe colinele satului Coşerniţa raionul Criuleni, ce se întinde pe aproximativ 50 de hectare.

Aceasta a fost înfiinţată acum patru ani. Fermierul a optat pentru cinci soiuri de mere, toate relativ noi pentru ţara noastră. Vitalie Bostan, administratorul întreprinderii agricole spune că acestea au fost alese consultând piaţa de desfacere şi cerinţele consumatorului.

"Avem Gala Bakey, Gala, Fuji, Granny Smith. Sunt foarte solicitate, atât în Federaţia Rusă cât şi în Uniunea Europeană. Actualmente culegem soiul Granny Smith. De pe cinci ha vom obţine în jur de 30 mii de tone. Adică în jur de 60 de tone la hectar. Mai avem încă cinci hectare de Fuji. Deocamdată le depozităm", a spus Vitalie Bostan administratorul întreprinderii agricole.

Întrucât aspectul mărului contează foarte mult la vânzare, fermierul ţine neapărat să-şi instruiască întotdeauna muncitorii.

"Regula numărul 1, să nu-l năsădim. Atent îl punem ori în ladă ori în container. Să avem mărul cu codiţă. Nu mai folosim şi n-am folosit niciodată căldările, cum folosesc alţii."

"Care sunt mai frumoase. Ele trebuie să fie bune. După o dimensiune anumită? Da."

"Este special care controlează deja dacă mărul este copt. Îl ia şi pe cel mai mic şi pe cel mai mare. Şi verifică şi noi deja ştim. Granny şi Fuji, pe celelalte le-am cules", a spus Carolina Bordian zilieră.

Potrivit specialiştilor în pomicultură, trecerea treptată la aceste soiuri de mere relativ noi se datorează în primul rând schimbărilor climatice. Ele se adaptează bine în livezile moderne, acolo unde le sunt create şi condiţii optime de dezvoltare.

"Datorită faptului că noi controlăm factorii abiotici, soiurile astea noi se comportă foarte bine. Granny Smith în Australia, Fuji este obţinut în Japonia. Preţul de realizare este acel ca şi în magazinele din Europa şi aproximativ egal cu cel de comercializare direct din plantaţie", a spus Ananie Peşteanu specialist pomicultură Asociaţia Moldova Fruct.

Reprezentanţii Asociaţiei Moldova Fruct afirmă că ponderea suprafețelor de livezi cu soiuri noi este relativ mică. Dar pentru a mări volumul de export al merelor, care în acest am este de aproximativ 500 de mii de tone şi pentru a diversifica pieţele, fermierii trebuie să se orienteze anume spre ele, care sunt de altfel şi mult mai productive.

"Se bucură de cerere pentru că este un măr cu aspect comercial foarte atrăgător, este ferm. Îl preferă tinerii. Se bucură de o cerere sporită pe pieţele nu numai a Uniunii Europene, dar şi pe pieţele din Orientul Mijlociu şi mai nou în Federaţia Rusă. În topul preferinţelor se află merele roşii", a spus Iurie Fala director executiv Asociaţia Moldova Fruct.

În ţara avem în total aproximativ 52 de mii de hectare de livezi de mere.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării