Fondul pentru garantarea salariilor în caz de insolvență, pregătit de autorități
Proiectul de lege care prevede crearea unui fond de garantare a salariilor în cazul insolvenței angajatorului va fi trimis spre avizare către Guvern până în iulie.
Imagine simbolDespre acest lucru a dat asigurări secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Mihai-Gabriel Ciobanu. Mecanismul a fost discutat la ședința de prezentare a progreselor în alinierea legislației naționale la acquis-ul Uniunii Europene, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Mihai-Gabriel Ciobanu a menționat că, în procesul de elaborare a proiectului, Ministerul a avut o sesiune de consultări cu o misiune de experți ai Uniunii Europene. În cadrul ședinței Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, secretarul de stat a declarat că Ministerul are acum un concept al proiectului, care va fi consultat cu factorii de decizie la Guvern.
Scopul este de a stabili modul de construire a fondului, dimensiunea acestuia, rata de alimentare și unele detalii tehnice. Fondul va fi administrat de Casa Naţională de Asigurări Sociale. Autoritățile preconizează ca legea să fie aprobată până în decembrie. În prezent, aceasta se află la etapa de avizări informale la nivel de miniștri.