main logo
1520

Fondatorii Liceului Prometeu-Prim, despre demiterea directorului

În urma demiterii directorului Liceului Prometeu-Prim, fondatorii au venit cu explicații referitor la decizia luată de al elibera din funcție pe Aurelian Silvestru.

Fondatorii Liceului Prometeu-Prim, despre demiterea directorului

Fondatorii Stepan Cioclea și Nicu Roman au declarat că acțiunile întreprinse sunt în conformitate cu actele normative și reglatorii, ceea ce le permite luarea deciziilor în acest sens, transmite Știri.md.

Precizările Liceului „Prometeu” din Chișinău:

1. Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” își continuă activitatea.

2. Mulțumim Domnului A. Silvestru pentru activitatea desfășurată pe parcursul acestor ani, apreciem aportul și implicarea, exprimându-se convingerea că la vârsta onorabilă va ctitori în continuare alături de ceilalți fondatori și va oferi oportunități de dezvoltare.

3. Alegerea directorului instituției este o acțiune legală, demarată în baza Regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general, în conformitate cu Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 163 din 23.03.2015, cu respectarea tuturor procedurilor.

4. Acțiunile fondatorilor sunt în conformitate cu actele normative și reglatorii: Codul Civil, Codul Educației, Statutul Instituției Private de Învățământ Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” etc.

5. Intervenim cu rugămintea către cadrele didactice să se pregătească pentru activitatea educațională pentru anul de studii 2019-2020, conform atribuțiilor, fără a se implica și a implica elevii și părinții (care achită contracte pentru un proces educațional de calitate) în acțiuni străine unei asemenea instituții.

Începând cu 2014 fondatorul unic al Instituției Private de Învățământ Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” este Centrul Experimental „Prometeu” SRL. Iar Asociați ai Centrului Experimental Prometeu SRL sunt:

„TOCONO” SRL cu o pondere în fondul statutar de 11%, „ANF” SRL – 37%,„Planta-vin” SRL cu 52%.

(Extras 2014, 2019)

(Statut 2014)

„Deci, principiul democratic (majoritatea voturilor) este cel care argumentează demersul și acțiunile fondatorilor. Întrucât ne dorim ca Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” să fie o instituție acreditată național și internațional, este necesar a ajusta actele interne la cerințele legale. Conform Codului Educației (alin. (5), art.21) http://lex.justice.md/md/355156/, orice instituție de învățământ privată este parte componentă a sistemului național de învățământ doar dacă este acreditată și își desfășoară activitatea în strictă conformitate cu prevederile Codului Educației”, se mai precizează în comunicatul emis de Liceul „Prometeu”.

În acest sens, potrivit Liceului „Prometeu” toate etapele concursului au fost petrecute conform legii în vigoare.

„În deplină conformitate cu prevederile Regulamentului menționat a fost inițiată, de către fondatorii Liceului, procedura de concurs pentru selectarea candidatului la funcția de director. Menționăm că la ședințele de lucru au fost invitați toți fondatorii, iar Dl Silvestru Aurelian (administrator al „TOCONO” SRL) a renunțat să participe. (Confirmare scrisoare recomandată)”, se menționează în comunicatul emis de Liceul „Prometeu”.

Astfel, cu majoritatea voturilor (89%) s-a decis demararea concursului pentru funcția de director al Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” și, la data de 5 iulie 2019, în ziarul Făclia a fost publicat anunțul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării