Focuri de armă la Ialoveni: Un bărbat a ajuns la spital cu o rană la cap
Un bărbat din Ialoveni a fost reținut pentru 72 de ore după ce l-a împușcat pe altul, rănindu-l la cap. Victima a fost transportată la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

Potrivit ofițerului de presă al IP Ialoveni, Mariana Didenco, în seara zilei de 6 mai, oamenii legii au fost sesizați de către un bărbat precum că ar fi fost rănit în urma unei împușcături, transmite Știri.md.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că un bărbat în vârstă de 40 de ani, aflat pe teritoriul minei de piatră din satul Piatra Alba, din motive la moment neidentificate, ar fi efectuat două împușcături în direcția unui bărbat în vârstă de 38 de ani, rănindu-l în regiunea capului.
Drept urmare, victima a fost transportată la spital pentru acordarea ajutorului medical specializat, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.
Pe caz a fost inițiat un proces pe faptul tentativei de omor, fiind în continuare efectuate acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.