point Logo
main logo
main logo
1412

Foc de armă, bătăi și dosare penale. Conflict interetnic într-un cartier din Edineț

De mai bine de trei ani, un cartier din municipiul Edineț este marcat de conflicte repetate între vecini. Oamenii se plâng de scandaluri nocturne, agresiuni și amenințări, iar în unele cazuri disputele au degenerat în violențe și dosare penale.

Foc de armă, bătăi și dosare penale. Conflict interetnic într-un cartier din EdinețColaj: Nord News

Igor Neamțu, fost militar, locuiește în cartier din 2011. Spune că liniștea pe care și-o dorea la pensie s-a transformat într-un conflict permanent cu unii vecini. În ultimii ani a depus zeci de plângeri la Poliție și primărie, reclamând gălăgie și comportament agresiv. În una dintre nopțile tensionate, bărbatul a tras focuri de armă în aer, spunând că a încercat astfel să sperie mulțimea care îl agresase, transmite Știri.md cu referire la nordnews.md.

„Pe data 4 aprilie, la ora 12 și am văzut, am auzit că este o muzică la ei în o gradă, întâi încet așa, dar pe urmă, întoiul distracției, muzica și făcea tot mai tare, mai tare, că deja auzeam în casă în toată firea”, a spus Igor Neamțu, locuitor al orașului Edineț.

„M-au urmărit, m-au bătut, în videoclipuri se vede clar, violența lor, loviturile”, a declarat Igor Neamțu, locuitor al orașului Edineț.

La câteva străzi distanță, familia Tcaciov povestește un alt episod violent. Ecaterina Tcaciova spune că fiul ei, Valerii, ar fi fost agresat în seara de 26 martie.

„Aproape de orele 22, el fugise acasă și spune că un rom s-a luat de el și l-a lovit în zona inghinală. Tremura foarte tare și era foarte speriat”, a comunicat Ecaterina Tcaciova, locuitoare a orașului Edineț.

După incident, adolescentul a ajuns la spital și a fost operat la testicule, riscând să rămână impotent. Poliția a deschis un dosar penal.

„Mi-am luat rămas-bun de la un prieten. După asta, el (agresorul) a venit și m-a întrebat în ce parte merg. I-am spus că voi merge înainte, el a mers cu mine. El mi-a luat ochelarii, eu l-am întrebat dacă pot să-i iau înapoi și să plec acasă și mi-a răspuns că nu. Am vrut să fug, el mă ținea de umeri și nu-mi dădea voie”, a spus Valeriu Tcaciov, elev, locuitor al orașului Edineț.

„Mi-au curățat totul acolo [n.r la spital], mi-au înlăturat hematoma în testicule, în interiorul scrotului”, a declarat Valeriu Tcaciov, elev, locuitor al orașului Edineț.

Un alt locuitor, Igor Antones, spune că și el a fost bătut în plină stradă. S-a întâmplat într-o seară, când, după ce a ieşit din supermarket, a observat doi tineri romi stând pe capota maşinii lui. Și pe acest caz, Poliția a deschis un dosar penal.

„Normal că m-am întors înapoi să le fac observație. După aceasta, au reacționat spunând că unde vreau acolo stau și că acesta nu este un automobil dar este o vechitură. Eu le-am spus că chiar dacă e o vechitură, este vechitura mea. Am încercat după asta să-i dau jos de pe automobil și ei m-au luat la pumni”, a comentat Igor Antones, locuitor al orașului Edineț.

Primarul municipiului Edineț recunoaște existența tensiunilor, însă afirmă că situația este ținută sub control și că doar un grup restrâns de tineri provoacă incidente. Edilul afirmă că a purtat discuții cu mediatorul comunitar din cadrul primăriei, dar și cu baronul şi vicebaronul romilor din localitate.

„Situația nu este atât de gravă cum o face să fie unii. Situația este suficient de liniștită. În general este un grupuleț de tineri mai activi care încearcă să provoace lucrurile. Indiscutabil, romii sunt foarte gălăgioși, indiscutabil că tinerii romi, deseori merg în grup și acolo unde merg ei, gălăgia lor lasă anumite amprente”, a declarat Constantin Cojocari, primar de Edineț.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Edineț, în 2025 au fost înregistrate 64 de conflicte între vecini, dintre care 11 cu implicarea romilor. Au existat şi cazuri de tulburare a liniştii publice, ameninţări şi alte fapte antisociale.

„Inspectoratul de Poliție Edineț desfășoară zilnic activități de prevenire și combatere a fenomenului infracțional în sectorul administrativ deservit. Începând cu anul 2025, instituția beneficiază și de sprijinul militarilor din cadrul Companiei Mobile de Intervenție Edineț a Regimentului nr. 3 de Carabinieri „Dragoș Vodă” din cadrul DR Nord a Inspectoratului General de Carabinieri”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Edineț.

Reporterii NordNews au discutat și cu reprezentanții comunității rome. Unul dintre liderii locali, Gheorghe Șolda, admite că tinerii romi pot provoca tensiuni, însă spune că și reclamațiile repetate împotriva familiilor rome alimentează conflictul.

„Nu vreau să mă cert cu nimeni, nu vreau scandal. Dar eu dacă văd că ai scris de 3 ori plângere la poliție pe oamenii mei, cum pot să rabd?”, a spus Gheorghe Șolda, rom din Edineț.

„Eu în acel moment stăteam cu oamenii mei, am băut un pic, am început să fiu agresiv, pentru că mi-am amintit că el a scris plângere pe mama mea, pe tatăl meu, pe acești oameni. Pentru ce trebuie să provoci oamenii?”, a declarat Gheorghe Șolda, rom din Edineț.

La rândul său, mediatorul comunitar și lider al comunității rome Valeriu Căldăraru afirmă că încearcă de ani de zile să medieze disputele și acuză existența unor mesaje discriminatorii la adresa romilor.

„Dumnealui venea cu recomandări că romii ar trebui să plece din oraș în alte sate pentru că sunt prea mulți acolo”, a spus Valeriu Căldăraru, mediator comunitar și lider rom.

„În scrisoarea dată erau niște cuvinte discriminatorii și am atacat la consiliul de inegalitate această situație. Consiliul a decis că va avea niște intervenții în teritoriu pentru a apăra astfel de situații de conflict interetnic”, a comunicat Valeriu Căldăraru, mediator comunitar și lider rom.

NordNews a solicitat o reacție din partea Agenția Relații Interetnice, însă nu a primit un răspuns până la data publicării materialului. Potrivit unui studiu realizat de Magenta Consulting, municipiul Edineț găzduiește una dintre cele mai mari comunități rome din Republica Moldova: în jur de 2 mii de persoane, adică aproape 11 la sută din populația orașului. În lipsa unor soluții clare și a unui dialog real între părți, conflictul continuă să divizeze comunitatea.

 

nordnews.md
Publicitatea ta poate fi aici