point Logo
main logo
main logo
638

Foametea organizată din 1946–1947: O expoziție despre tragedie, la Chișinău

Fotografii de arhivă, documente și mărturii care ilustrează amploarea foametei din anii 1946–1947 sunt expuse la Muzeul Național de Istorie, în cadrul expoziției „Foametea din anii 1946–1947. Istorie și memorie în Găgăuzia”.

Foametea organizată din 1946–1947: O expoziție despre tragedie, la ChișinăuFoto: moldova1.md

Expoziția, deschisă până la 30 aprilie, aduce în prim-plan una dintre cele mai dramatice pagini ale istoriei postbelice, evidențiind în special tragedia din sudul țării. Potrivit datelor prezentate, între 30% și 40% din populația raioanelor Comrat, Vulcănești și Ceadâr-Lunga ar fi murit în acea perioadă, iar în unele sate găgăuze pierderile au fost și mai mari, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

„Acesta este bunicul meu, iar aceasta este mama mea. Din zece copii, trei au murit în timpul foametei”, este una dintre mărturiile expuse, care reflectă drama trăită de mii de familii.

Materialele au fost colectate de Ignat Cazmalî, fondatorul Muzeului de Istorie din satul Avdarma, care a documentat timp îndelungat această perioadă.

„Documentele expuse relevă că 30–40% din populația raioanelor Comrat, Vulcănești și Ceadâr-Lunga au murit de foame”, a declarat istoricul.

La rândul său, Anatol Țăranu subliniază că foametea a fost una organizată, iar memoria acestor tragedii a fost mult timp suprimată.

„Memoria acestor tragedii trebuie păstrată, chiar dacă decenii la rând s-a încercat ștergerea ei, pentru că foametea postbelică discredita regimul sovietic”, a menționat acesta.

Curatorul expoziției, Ludmila Cojocaru, spune că scopul evenimentului este de a aduce în fața publicului documente și mărturii unice și de a crea un spațiu de reflecție.

„Ne-am propus să vorbim împreună despre acest flagel, pentru a comemora și a condamna aceste atrocități”, a declarat Cojocaru.

Vizitatorii spun că expoziția este una profund emoționantă. Mulți dintre ei au împărtășit istorii personale despre foamete, deportări și pierderi din familie.

Potrivit datelor istorice, aproximativ 200.000 de oameni au murit în urma foametei din 1946–1947, organizată de regimul sovietic în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici