main logo
594

FMI atrage atenția R. Moldova asupra importanței disciplinei bugetare

Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi autorităţile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experţi privind un Program de reforme economice pe o durată de 40 de luni, în valoare de circa 564 de milioane de dolari, care va fi susţinut printr-un acord pe trei ani, finanţat în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) şi a Mecanismului de finanţare extinsă (EFF).

FMI atrage atenția R. Moldova asupra importanței disciplinei bugetareFoto: știri.md

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta se relatează într-un comunicat de presă al FMI, transmite Știri.md.

Misiunea FMI menţionează că "după ce va fi atins obiectivul redresării economice, va fi extrem de important de asigurat corelarea obiectivelor de dezvoltare trasate cu disciplina bugetară şi sustenabilitatea datoriei publice".

"Opiniile exprimate în declaraţie sunt opiniile experţilor FMI şi nu reflectă, în mod neapărat, punctul de vedere al Consiliului de directori executivi al FMI. 

În baza concluziilor preliminare ale acestei Misiuni, experţii vor pregăti un raport care, sub rezerva aprobării de către conducerea FMI, va fi prezentat spre discutare şi aprobare Consiliului de directori executivi al FMI", se relatează în document.

FMI notează că Fondul a atras atenţia autorităţilor asupra "deficienţelor administraţiei publice, care împiedică îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor moldoveni".

"Deficienţe generale de ordin structural şi de guvernanţă împiedică în continuare îmbunătăţirea semnificativă a nivelului de trai al populaţiei în condiţiile pandemiei de COVID-19. Cheltuielile publice sunt ineficiente şi prost direcţionate, iar infrastructura este inaccesibilă şi de calitate proastă. 

Mediul de afaceri subdezvoltat limitează investiţiile private şi creşterea productivităţii, iar cadrul anticorupţie şi cel de asigurare a supremaţiei legii sunt ineficiente. Rata înaltă a emigraţiei, mai ales în rândul cetăţenilor Republicii Moldova cu studii şi experienţă, limitează în continuare acumularea capitalului uman", au subliniat experţii FMI.

FMI prognozează o creştere economică cu 7,5% în anul 2021, în mare parte din contul cererii interne puternice. Conform prognozei, în anul 2021 deficitul bugetar va atinge nivelul de 5% din PIB, dată fiind majorarea cheltuielilor aferente crizei curente. 

Datoria publică a atins nivelul de 34% din PIB, iar poziţia externă s-a deteriorat din cauza creşterii preţurilor la bunurile de larg consum la nivel global, dar şi ca urmare a recuperării activităţii economice pe intern.

Misiunea subliniază că autorităţile moldoveneşti au dat acordul pentru publicarea acestui document.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării