Flori periculoase din Cartea Roșie ce cresc pe teritoriul Moldovei
Chiar dacă nu avem munţi, să ştiţi că la noi în ţară cresc brânduşe care sunt o specie de flori rare înscrise în Cartea Roşie.
Acestea iubesc zonele umbroase şi umede. Floarea este sub formă de cupă cu petale gingaşe de culoare violet, alb, roz şi mov. Înfloresc primăvara sau toamna, transmite Știri.md cu referire la Prime.md.
Pe lângă pasiunea pentru nuferi, Gheorghe Luchiţa din satul Bardar mai are una, creşte brânduşe.
Bulbii au fost aduşi din România. Brândușele înfloresc în luna septembrie, iar fructele se formează în al doilea an.
De la un bulb pot să apară mai multe flori totul depinde de mărimea acestuia.
Pe lângă decor, brândușele sunt folosite în medicină, datorită substanţei medicamentoase pe care o conţin.
Atenţie, aceste flori pe cât sunt de frumoase, pe atât sunt de periculoase.
Curios este faptul că brândușele pot să crească fără sol, umiditate şi lumină.
Dacă doriţi să le admiraţi nu aveţi de cât să mergeţi la Bardar.