Fiul unui șef din MAI, învinuit de escrocherii de milioane
Fiul unui înalt ofițer din Ministerul Afacerilor Interne este vizat într-un dosar penal pentru escrocherii în proporții deosebit de mari, iar unele dintre victime susțin că tatăl acestuia ar fi codat și protejat activitățile sale ilegale.
Colaj: Zdg.mdPotrivit investigațiilor, Veaceslav Ionel, fiul comandantului adjunct al Inspectoratului General de Carabinieri, colonelul Vasile Ionel, este învinuit că ar fi prejudiciat mai multe persoane cu aproximativ 220 de mii de dolari (echivalentul a aproape patru milioane de lei) după ce le-ar fi promis achiziționarea și transportarea unor automobile aduse din Statele Unite, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.
Victimele afirmă că au încheiat contracte și achitat sume considerabile pentru maşini care nu au fost livrate, iar banii nu le-au fost returnați. Una dintre persoanele prejudiciate susține că a pierdut 82 de mii de dolari în urma unei astfel de tranzacții. În cadrul declarațiilor pentru redacție, aceasta spune că tatăl învinuitului ar fi conștient de activitățile fiului său și, practic, i-ar proteja interesele.
Un alt bărbat care a depus plângere susține că a primit înapoi 50 de mii de euro, dar nu printr-un proces judiciar, ci după ce ar fi fost contactat de comandantul adjunct al Carabinierilor, colonelul Vasile Ionel. Această persoană a relatat că tatăl învinuitului s-ar fi implicat personal în restituirea banilor.
Autoritățile au precizat că Veaceslav Ionel a fost extrădat din Statele Unite în decembrie 2025, fiind căutat de organele de urmărire penală pentru activități frauduloase comise înainte și după intrarea sa ilegală pe teritoriul american. După aducerea în Republica Moldova, acesta a fost plasat în arest preventiv.
Pe lângă dosarul penal privind escrocheriile, tânărul este vizat și într-o cauză legată de un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, pentru care a fost condamnat în primăvara anului 2025 în absența sa. În prezent, numele său apare în două dosare penale distincte privind fraudele și prejudiciile cauzate unor cetățeni.
Autoritățile de investigare au indicat că, în pofida unor declarații ale victimelor privind implicarea altor persoane, doar Veaceslav Ionel figurează oficial ca învinuit până în prezent. Ancheta continuă, iar procurorii urmează să stabilească circumstanțele complete ale faptelor investigate.
Citește întreaga investigație pe Ziarul de Gardă.