Firmele private nu vor putea păzi obiective de stat. Decizia Curții Constituționale
Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă excepția de neconstituționalitate privind prevederile legale care interzic firmelor private să asigure paza unor obiective de stat. Astfel, normele contestate rămân în vigoare, iar serviciile de pază pentru aceste obiective pot fi prestate exclusiv de întreprinderi de stat.
Imagine simbolLitigiul a pornit după un control inopinat efectuat de Inspectoratul Național de Securitate Publică la compania „Bercut Grup” SRL, în septembrie 2024. În urma verificărilor, INSP a obligat firma să prezinte mai multe documente administrative și să rezilieze contractele de pază pentru obiectivele de stat protejate de lege, transmite Știri.md cu referire la logos-pres.md.
Totodată, compania a fost avertizată că riscă suspendarea sau retragerea licenței în cazul în care nu se va conforma cerințelor.
„Bercut Grup” SRL a acționat INSP în instanță, iar în cadrul procesului aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a ridicat excepția de neconstituționalitate privind restricțiile prevăzute de legislație.
Curtea Constituțională a respins solicitarea ca inadmisibilă, menționând că o problemă similară a fost deja examinată și soluționată în iunie 2025. Potrivit Curții, compania nu a prezentat argumente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței.
Prin această decizie definitivă, interdicția aplicată firmelor private de pază rămâne valabilă, iar normele contestate continuă să se aplice fără modificări.
Potrivit legislației în vigoare, interdicția de prestare a activității particulare de pază se aplică obiectivelor finanțate din bugetul de stat. Din această categorie fac parte ministerele, autoritățile administrative centrale subordonate Guvernului și cele autonome, instituțiile publice fondate de Parlament și Guvern, autoritățile administrației publice locale, instanțele judecătorești și organele procuraturii, întreprinderile de stat și Banca Națională a Moldovei.