stiri Logo
main logo
main logo
1548

Finala Eurovision va putea fi urmărită în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău

Primarul general al Chișinău, Ion Ceban, l-a felicitat pe Satoshi pentru prestația din semifinala Eurovision Song Contest 2026 și a anunțat că marea finală a concursului va putea fi urmărită LIVE în Piața Marii Adunări Naționale.

Finala Eurovision va putea fi urmărită în Piața Marii Adunări Naționale din ChișinăuImagine simbol

Edilul Capitalei a calificat evoluția artistului moldovean drept una „uimitoare” și i-a urat succes în continuare, transmite Știri.md.

„Satoshi, felicitări pentru prestația incredibilă de ieri-seară de la semifinala Eurovision. A fost de-a dreptul uimitor”, a spus Ion Ceban.

Totodată, primarul a anunțat că sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 22:00, finala Eurovision va fi proiectată în PMAN, în direct, prin intermediul postului Moldova 1.

Potrivit edilului, evenimentul va încheia Festivalul Familiei organizat în aceeași zi în centrul Capitalei.

„Eurovision la un ecran mare, probabil cel mai mare din țară. O atmosferă incredibilă și energie la maximum. Viva Moldova!”, a mai declarat edilul.

Republica Moldova este reprezentată în acest an la Eurovision de Satoshi, cu piesa „Viva Moldova!”.

Citește și: Prima reacție a lui Satoshi după calificare: Ne mobilizăm și mutăm munții împreună

 
știri.md
Publicitatea ta poate fi aici