9574
Filtre pe traseul Chișinău-Bălți: Șoferii, verificați de oamenii legii
Șoferii au fost luați la verificări noaptea trecută pe traseul Chișinău-Bălți. Mai multe imagini au fost publicate pe rețelele sociale.

Internauții susțin că șoferii care au fost prinși cu încălcări au fost amendați, iar unele automobile au fost ridicate și duse la parcarea specială, transmite Știri.md.
Unii șoferi au spus că susțin organizarea unor asemenea filtre. „Trebuie cu toții să fim mai atenți, cât mai puține încălcări. Am trecut tot ok, nicio amendă”, a spus un bărbat.
Am încercat să obținem mai multe detalii despre acțiunilor polițiștilor, însă, până la publicarea acestei știri, nu am primit niciun răspuns din partea reprezentanților IGP.