main logo
2275

Filmul unui moldovean va avea premiera mondială la un festival din China

Filmul unui regizor moldovean, Vlad Bolgarin, va avea o premieră mondială în cadrul unui festival internațional, organizat în China. Este vorba despre scurtmetrajul „Loc sub soare”.

Filmul unui moldovean va avea premiera mondială la un festival din ChinaFoto: Facebook/Centrul Național al Cinematografiei

„Rezultatele remarcabile și talentul cineaștilor din Republica Moldova ne alimentează tot mai mult încrederea și optimismul legate de dezvoltarea domeniului cinematografiei din țara noastră”, susțin reprezentanții Centrului Național al Cinematografiei, transmite Știri.md.

Potrivit Centrului, scurtmetrajul „Loc sub soare”, în regia lui Vlad Bolgarin, o producție „VOLT cinematography”, realizată cu susținerea financiară a CNC, va avea premiera internațională în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Shanghai (China), la secțiunea competitivă „Live Action Short Film”. 

Evenimentul va avea loc în perioada 14-23 iunie, la Shanghai, și este unul dintre festivalurile de clasa A, acreditate de FIAPF (Federația Internațională a Asociațiilor de Producători de Film).

„Fiind unul dintre cele mai mari festivaluri de film din Asia, SIFF pune un accent deosebit pe descoperirea de noi talente și promovarea unei culturi cinematografice internaționale, cuprinzând o varietate de categorii de nominalizări care evidențiază diferite aspecte ale producției de film, cum ar fi scurtmetraje și lungmetraje de ficțiune, documentare și animație”, mai anunță Centrul Național al Cinematografiei.

Foto: Facebook/Centrul Național al Cinematografiei

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării