main logo
5637

Filmul tragediei, povestit de șoferul care a ucis 2 oameni în Chișinău

Șoferul automobilului de model Audi care a provocat în luna mai teribilul accident la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Ismail din Capitală, în urma căruia 2 oameni au murit, și-a aflat sentința.

Filmul tragediei, povestit de șoferul care a ucis 2 oameni în Chișinău

În cadrul ședinței de judecată, inculpatul a descris noaptea în care s-a produs teribilul accident, transmite Știri.md.

În hotărârea emisă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, se menționează că inculpatul și-a recunoscut integral vina în comiterea infracțiunii.

"Inculpatul a declarat că la data de 16 mai 2020, în jurul orei 23:00 s-a întâlnit cu ***** la stația Peco din mun. Chișinău, șoseaua Muncești, unde au decis să servească o cafea, după care s-au deplasat la plimbare prin oraș cu automobilul de model Audi S8, număr de înmatriculare nu ține minte, dar eliberat de autoritățile bulgărești. 

Au pornit de la stație, deplasându-se pe str. Muncești, după care au virat la stânga pe str. Burebista, iar apoi au virat la dreapta pe str. Sarmisegetusa și deplasându-se spre str. Zelinschi, la dreapta au văzut o mașină și a presupus că este un prieten de al său pe nume Nicolae, a stopat lângă automobilul de model Mercedes ML, număr de înmatriculare nu ține minte, la volanul căruia se afla o persoană necunoscută lui, Nicolae fiind în calitate de pasager. 

La acel moment nimeni nu a coborât din automobil, discutând prin intermediul geamurilor deschise, au decis să meargă la stația Peco –”Petrom” de pe strada Aleea Gării, astfel ei se deplasau în față, iar el în spatele automobilului de model ”Mercedes ML”. 

S-au deplasat pe strada Decebal și au ajuns la stația Peco – Petrom, unde el a parcat în partea stângă de pe teritoriul stației, după care de ei s-a apropiat Nicolae care le-a propus să servească o cafea, însă ***** a refuzat deoarece pe teritoriul stației peco a văzut mai mulți cunoscuți și nu voia ca aceștia să o vadă împreună cu el, atunci Nicolae a plecat de lângă mașina sa și a mers să vorbească cu persoanele respective, despre ce nu cunoaște. 

Peste 3-5 minute Nicolae a revenit la mașina sa și a propus să facă o cursă între automobilul său de model ”Audi S8” și un alt automobil, la care el a refuzat, dar a fost de acord să transmită automobilul său lui Nicolae pentru ca acesta să realizeze o cursă, care i-a comunicat că aceasta va avea loc la periferiile orașului pe șos. Muncești. 

Peste puțin timp a văzut cum un automobil de model BMW, de culoare albă a plecat de pe teritoriul stației Peco, numerele de înmatriculare și cine era la volan nu cunoaște, însă Nicolae l-a rugat să ajungă din urmă acest automobil, atunci el fiind la volanul automobilului Audi S8, iar ***** fiind în calitate de pasageră, au mers după automobilul menționat, din care motive nu poate explica, dar la rugămintea acestuia. 

Cu viteză normală s-au deplasat pe str. Gagarin, după care a virat pe bd. C. Negruzzi spre bd. Ștefan cel Mare, unde recunoaște că a accelerat puțin, fiind depășită limita de viteză stabilită, dar nu ține minte viteza de deplasare, pe motiv că carosabilul era bun. 

În apropiere de intersecția bd. Ștefan cel Mare cu str. Ismail, din motivul neatenției la culoarea semaforului a tamponat un automobil, modelul și tipul căruia l-a aflat ulterior, automobilul nu l-a observat de la distanță, ci în ultimul moment. 

După impact și-a pierdut cunoștința, însă și-a revenit pe bancheta din spate a automobilului de model ”Audi S8”, însă cum s-a întâmplat acest lucru nu poate explica, doar la acel moment a înțeles că s-a produs un accident rutier, văzând-o și pe ***** care era în stare inconștientă. 

A deschis ușa din spate, partea stânga a coborât din automobil și a cerut ajutor, astfel de el s-au apropiat o grupă de carabinieri, care au evacuat-o pe ***** din automobil, la fața locului fiind aproximativ 20-30 minute. 

Ulterior, după ce și-a revenit a văzut că automobilul pe care l-a tamponat a lovit alte două automobile și anume automobilul Dacia era avariat în partea din față și din dreapta, automobilul Toyota era complet avariat. Cadavrele la fața locului nu le-a văzut. 

În rezultatul accidentului a primit leziuni ușoare ca contuzia capului și leziunea gambei drepte. Permis de conducere eliberat de autoritățile din Republica Moldova, nu deține, însă dispune de permis de conducere eliberat de autoritățile Italiene, odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, însă la etapa urmăririi penale i s-a comunicat că acesta este fals, cu ce nu este de acord, deoarece permisul de conducere l-a obținut la biroul Ace, din orașul Orvieto, regiunea Umbria, Italia. 

Mijloace de transport conduce din anul 2011, anterior nu a înregistrat accidente rutiere. El nu a participat la cursă, doar a acceptat să transmită automobilul lui Nicolae pentru realizarea unei curse, și s-a deplasat după automobilul de model BMW, acțiuni ce nu le apreciază drept o cursă, or el careva discuții referitoare la curse nu a avut.

Automobilul de model Audi S8 aparține unui prieten de al său pe nume *****, care i-a fost transmis în temeiul încrederii, el nu l-a primit personal de la acesta, ci l-a preluat de la serviciul de reparație, toate actele se aflau în automobil și din motiv că acesta era proaspăt intrat în țară, a considerat că toate actele sunt în regulă și nu le-a verificat.

Regretă cele comise, a fost un minut de neatenție, este de acord cu pedeapsa care va fi aplicată și repararea prejudiciilor aduse părților vătămate. La acel moment nu se afla în stare de ebrietate sau sub influența altor substanțe stupefiante, a fost un moment de neatenție pe care-l va regreta toată viața și a tras concluziile de rigoare", se arată în hotărâre.

Reamintim că un taximetrist și pasagerul său au murit în urma accidentului groaznic din Capitală.

Menționăm că, conform unor surse, totul s-a întâmplat din cauza unui pariu în baza căruia cel care ajungea primul la punctul stabilit de cei doi câștiga 50 de euro.

Știri.md amintește că bloggerul Eugen Luchianiuc a făcut publice și imagini cu presupusa pasageră care era în momentul accidentului în automobilul de model Audi.

Citește și: Sentință pentru șoferul care a ucis 2 oameni în accidentul din Chișinău

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării