main logo
5086

Filmul preşedintelui Igor Dodon a provocat un scandal la TRM

Administrația postului public de televiziune se apără după ce a difuzat pe 23 decembrie 2019, în prime-time, un video de 20 de minute în care Igor Dodon își prezintă realizările pe care le-ar fi obținut în calitate de președinte al Republicii Moldova.

Filmul lui Dodon provoacă scandal la TRM: Nu fă valuri în tazikColaj: știri.md

Ecaterina Stratan, directoarea Moldova 1, a explicat în cadrul ședinței Consiliului de Supraveghere al TRM că imaginile au fost puse pe post pentru a informa telespectatorii despre activitatea Președinției, transmite Știri.md cu referire la Moldova9.com.

Filmul în care șeful statului se laudă cu realizările din trei ani de mandat a fost difuzat la postul public de televiziune atât la amiază, cât și în ora de vârf din seara zilei de 23 decembrie 2019. După ce subiectul a stârnit critici, problema a fost sesizată de Larisa Călugăru, membră a Consiliului de Supraveghere. 

În opinia sa, Ecaterina Stratan și-ar fi depășit atribuțiile atunci când a admis modificarea grilei de emisie, permițând astfel difuzarea video-ului. Ea consideră că spotul despre activitatea lui Igor Dodon are caracter propagandistic „făcut de partid” și că Stratan ar fi acționat „la comandă”.

La ședința de vineri a Consiliului, directoarea Moldova 1 a explicat că a fost telefonată de la Președinție, fără a preciza de către cine, cu solicitarea să publice raportul de activitate pe trei ani de zile al președintelui, în format video. 

„Noi de fiecare dată difuzăm rapoartele de activitate ale Președinției, Parlamentului și Guvernului. Președinția a decis să nu lanseze un raport în urma conferinței de presă, ci să punem pe post filmul, care este un raport de activitate”, a explicat Stratan.

Ecaterina Stratan a menționat că programul nu a suferit mari schimbări pentru că spotul a fost dat pe post în locul unor emisiuni în reluare, din 2018. 

Mai mult, în calitate de director al televiziunii, ea ar avea posibilitatea să facă unele schimbări în grila de emisie. 

„Eu nu am făcut nimic ieșit din comun”, s-a apărat ea, adăugând că rapoarte similare au mai fost difuzate și în cazul altor demnitari.

Subiectul a trezit discuții aprinse între Larisa Călugăru și Ecaterina Stratan. 

„Care e problema? Când era situația de criză, atunci a trebuit să-ți asumi… Acum nu fă valuri în tazik”, a reacționat ultima.

Președinta Teleradio-Moldova, Olga Bordeianu, susține că nu a fost informată despre această schimbare în grila de emisie. 

De cealaltă parte, Stratan a menționat că nu este obligată să o informeze despre toate schimbările din grilă. 

Președintele CS, Nicolae Spătaru, a menționat în context că Consiliul doar aprobă grila-cadru a postului TV, nu și grila zilnică.

După finalizarea discuțiilor, membrii Consiliului nu au adoptat nicio decizie pe marginea cazului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării