main logo
446

Filip, la Strășeni: Oamenii se bucură că se pot deplasa pe un drum bun

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a făcut astăzi o vizită în satul Zubrești din raionul Strășeni.

Filip, la Strășeni: Oamenii se bucură că se pot deplasa pe un drum bunFilip, la Strășeni: Oamenii se bucură că se pot deplasa pe un drum bun

Filip a discutat cu localnicii despre proiectele care s-au implementat deja în localitatea lor, dar și despre problemele care necesită a fi rezolvate în viitor, transmite Știri.md.

„La Zubrești, Strașeni sunt implementate mai multe proiecte de infrastructură. Oamenii sunt bucuroși că acum se pot deplasa pe un drum bun spre biserică. Acesta a fost reparat în cadrul programului Drumuri Bune”, a declarat Filip.

Premierul spune că urmează reconstrucția grădiniței din sat, pentru care din buget s-au alocat 1,5 milioane de lei. Încă 400 de mii de lei au fost acordate pentru reparații la liceu, iar 700 de mii – pentru Centrul de Sănătate. „Așa vom continua, cu proiecte concrete în fiecare localitate, pentru a soluționa cele mai stringente probleme ale oamenilor”, a promis Pavel Filip.

Oamenii s-au bucurat să steie la sfat cu premierul și spun că îl mai așteaptă în vizită la ei în sat. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării