Filarmonica Națională la un an de la incendiu: Cum au evoluat lucrările
După un an de la incendiul care a distrus Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, lucrările de reconstrucție bat pasul pe loc.

Un concurs privind selectarea unui proiect de reconstrucție încă nu a fost lansat, astfel că soarta edificiului rămâne incertă, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
Între timp, conducerea Filarmonicii susține că a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru ca lucrările să înceapă cât mai curând posibil.
Însă procesul durează, deoarece Ministerul Culturii este responsabil de anunțarea concursului de selectare a proiectului de reconstrucție.
Am solicitat un interviu la acest subiect serviciului de presă al ministerului, dar până astăzi nu am primit un răspuns.
Totuși, directoarea Filarmonicii, Svetlana Bivol se arată optimistă și speră că lucrurile se vor urni din loc, astfel ca cei peste 200 de angajați ai instituției să revină la casa lor de pe strada Mitropolit Varlaam. S-au adunat în acest an și bani din donații.