Festivalul Tradițiilor Românești la Chișinău: Programul evenimentului
În acest sfârșit de săptămână, Piața Marii Adunări Naționale va găzdui Festivalul Tradițiilor Românești, un eveniment dedicat valorilor culturale autentice ale României și Republicii Moldova. Timp de două zile, între orele 10:00 și 22:00, publicul va putea urmări un program bogat de muzică și dansuri populare, susținut de ansambluri și artiști renumiți din ambele țări.

Pe scena festivalului vor urca nume îndrăgite precum Fuego, Frații Advahov, Natalia Barbu, Olivia Addams, Holy Molly, Vali Boghean Band, Gabriel Nebunul și mulți alții, oferind un spectacol divers și captivant pentru toate gusturile, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Vizitatorii vor avea ocazia să admire și creațiile a peste 50 de meșteri populari din România și R. Moldova, care vor expune și demonstra tradițiile autentice ale meșteșugurilor populare.
Intrarea la festival este liberă.