Festivalul „Mărțișor” revine cu ediția a 60-a: Zeci de evenimente culturale în martie
Ministerul Culturii a prezentat programul celei de-a 60-a ediții a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”, desfășurat sub genericul „Bucuria de a fi împreună”. Evenimentul va avea loc între 1 și 12 martie 2026 și va cuprinde 26 de manifestări culturale organizate în Chișinău, iar pe parcursul lunii martie sunt planificate spectacole și în alte localități ale țării.
Foto: Imagine simbolFestivalul este organizat de cinci instituții aflate în subordinea Ministerului Culturii: Sala cu Orgă, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Baletul Național JOC și „Moldova-Concert”. Programul reunește concerte simfonice și camerale, spectacole de operă și balet, producții coregrafice, precum și proiecte speciale dedicate ediției jubiliare, transmite Știri.md.
Ediția aniversară include mai multe premiere și evenimente omagiale. Printre acestea se numără primul musical produs în Republica Moldova, „Maria Mirabela”, dedicat maestrului Eugen Doga.
Totodată, Teatrul Național de Operă și Balet va pune în scenă opera „Iolanta”, Filarmonica Națională va interpreta „Maria de Buenos Aires” de Astor Piazzolla, Baletul Național JOC va prezenta spectacolul „Legenda Mărțișorului”, iar Sala cu Orgă va găzdui un recital susținut de organistul polonez Michał Szostak.
Pentru al treilea an consecutiv, proiectul „Mărțișor în toată țara” va extinde programul festivalului dincolo de capitală. Organizatorii anunță că detaliile despre evenimentele din alte localități vor fi făcute publice în curând, cu scopul de a facilita accesul unui public cât mai larg la manifestări culturale.
Programul integral al evenimentelor poate fi văzut AICI.