main logo
383

Festivalul Internațional Zilele Muzicii Noi s-a încheiat cu un concert

Cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Internațional ”Zilele Muzicii Noi”, care s-a desfășurat on-line în perioada 11-18 octombrie, s-a încheiat ieri seara cu un concert de muzică de cameră.

Festivalul Internațional Zilele Muzicii Noi s-a încheiat cu un concert

Solicitat de agenție, directorul-fondator al Festivalului, compozitorul Ghenadie Ciobanu a menționat că genericul ediției din acest an a fost ”Distanțare și unitate. Simboluri numerice”, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

”Suntem uniți de la distanță. Artiștii și formațiile au evoluat de la distanță, din diferite țări”, a precizat  directorul festivalului.

Potrivit lui Ghenadie Ciobanu, concertul a fost susținut de Ansamblul ”Ars Poetica”, al cărui conducător este.

”Prin acest festival, noi ne conectăm la procesele muzicale contemporane din alte țări. Datorită Festivalului, compozitorii, interpreții și publicul din Moldova s-au familiarizat cu arta contemporană.

Totodată, compozitorii și interpreții devin mult mai competitivi pe plan internațional, participând nu doar la acest eveniment, ci și la toate festivalurile cu care suntem parteneri”,  a subliniat compozitorul.

La rândul său, președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova, Paul Gamurari a afirmat că în cadrul ediției din acest an au avut loc șapte concerte, interpretate și transmise de artiști din diferite țări: Italia, SUA, România, Rusia, precum și o manifestare – Gala Premiilor UCMM.

Programul concertului de închidere a cuprins mai multe lucrări: ”Archaika” pentru clarinet, cello și pian de Paul Gamurari, ”Two Wings of one soul” pentru clarinet și pian de Snejana Pâslari, ”Scherzo capriccio” pentru flaut și pian de Vlad Burlea, ”Ksenia” pentru flaut și pian de Vasiliy Medved (SUA), ”Ardet ugalegon” pentru pian de Lidia Ciubuc, ”Umbrele dimineții” pentru flaut, pian și percuție de Ghenadie Ciobanu, ”Rival beauties” pentru soprano, vioară și pian de Michael Pepa (Canada), ”Came for2” pentru două flaute de Iuian Gogu (Spania) și ”Monodie” pentru țambal de Gheorghe Mustea.

Prima ediție a Festivalului Internațional ”Zilele Muzicii Noi” a avut loc în 1991. La cele 29 de ediții au participat compozitori, dirijori și interpreți din circa 50 de țări.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării